Reportaje

EPISCOPUL MARCHEL RESPINGE ÎNVINUIRILE PROCURORILOR DE „AȚÂȚARE LA VRAJBĂ ȘI DEZBINARE NAȚIONALĂ”

07 iulie, 2014
EPISCOPUL MARCHEL RESPINGE ÎNVINUIRILE PROCURORILOR DE „AȚÂȚARE LA VRAJBĂ ȘI DEZBINARE NAȚIONALĂ”

Episcopul de Bălți și Fălești Marchel califică învinuirile procurorilor de „depășire a atribuțiilor de serviciu, ațâțare la vrajbă și dezbinare națională, rasială și religioasă” drept „aberații, scorniri și rodul unei imaginații bolnave”.

Reacția episcopului vine după ce săptămâna trecută deputatul liberal-reformator Ana Guțu a primit din partea Procuraturii Generale un răspuns la o solicitare a sa în care se spune că „Procuratura a inițiat o anchetă penală împotriva başcanului Găgăuziei, Mihail Formuzal, şi a episcopului Marchel pentru declaraţii şi acţiuni care sfidează regimul constituţional”, fiind vorba de „implicarea episcopului în organizarea referendumului din Găgăuzia din februarie curent”. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, Ilia Uzun, şi liderul partidului „Patrioţii Moldovei”, Mihail Garbuz.

Episcopul Marchel a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă la agenţia „INFOTAG”,că a aflat despre aceste învinuiri din presă și că până la moment Procuratura Generală nu l-a informat oficial despre deschiderea dosarului, deși urmărirea penală este pornită încă din data de 9 februarie 2014.

„De ce procuratura nu m-a informat despre acest dosar în modul cuvenit de lege, dar a pornit în presă, împreună cu deputat pro-avort și pro-sodomie, o campanie de ponegrire a mea și a Bisericii? Răspunsul stă la suprafață: acest document a fost intenționat remis de procuratură unor organe de presă care sunt controlate „democratic” de regimul de la conducere. Astfel de acțiuni ale procuraturii servesc drept dovezi fățișe că este vorba de o comandă politică din partea persoanelor care promovează sodomizarea țării”, a spus episcopul.

El a recunoscut faptul că pe data de 5 iunie 2014, într-o zi în care slujitorii Bisericii se întâlnesc cu enoriașii, a fost sunat de cei care, de asemenea, sunt învinuiți de procuratură (Mihail Formuzal și Mihail Garbuz – „I”) cu solicitarea de a se întâlni.

„În cadrul acestei întrevederi am discutat despre o eventuală conlucrare pentru sărbătorirea a 655 de ani ai statalității moldovenești. Pe data de 11 iunie am continuat această discuție în cadrul unui eveniment public la Chișinău, unde am și semnat un pact în acest sens. Discuțiile noastre nicidecum nu s-au axat pe subiectul referendumului din Găgăuzia, așa cum incriminează procuratura. Eu sunt un părtaș al suveranității și integrității teritoriale a RM”, a precizat episcopul.

El a solicitat procurorului care a trimis răspunsul către Ana Guțu (Viorel Morari – „I”) să spună „ziua, locul și ora când a săvârșit ceea de ce este învinuit”.

„Cer să mi se prezinte public probele când și unde am chemat la vrajbă și ură națională? Față de cine am manifestat samavolnicie? Când, unde și în ce împrejurări mi-am depășit atribuțiile de serviciu? Adevărul este că niciunul din preoții din RM nu ocupă nicio funcție de stat și nu poate fi învinuit de așa ceva. Cer procuraturii să spune cu ce sunt vinovat. Ce legătură am eu cu referendumul din Găgăuzia unde oamenii și-au exprimat voința liberă? Dacă nu voi primi răspuns la aceste întrebări veți atrage bănuieli că lucrați la comandă”, a spus episcopul.

Slujitorul Bisericii a menționat că cazul în care nu vor fi prezentate dovezi, își rezervă dreptul de a acționa în judecată procurorul și a cere dezmințiri.

„Îmi dau seama că nu-i stă bine unui ierarh să apeleze la judecata lumească, dar altă ieșire din situație nu văd”, a  spus el.

În opinia lui, prin învinuirile aduse, cei care se află la putere doresc să se mențină la conducerea țării cu orice preț, chiar și cu cel al minciunii.

„Pe parcursul următorilor ani cât se va judecat acest caz eu voi purta pecetea de „ațâțător la vrajbă națională, rasială și religioasă”. De fapt acesta este scopul urmărit de conducerea de vârf a țării. Aceasta este în opinia lor o pârghie de a mă intimida, de a-mi închide gura și de a lichida încă un obstacol în calea sodomizării țării. Dacă procuratura ar fi acționat într-adevăr în temeiul Constituției, atunci ar fi pornit dosare penale pe numele cetățenilor Lupu, Filat, Leancă, Guțu, Candu, aducându-li-se învinuirile care mi se încriminează”, a spus el.

Episcopul Marchel a declarat că „în calitate de cetățean al țării și de arhiereu al Bisericii lui Hristos nu poate fi decât un oponent al unui regim anticreștin”.

Întrebat dacă intenționează să se implice în politică, episcopul a declarat că „nu va atrage niciodată biserica în politică, pentru că nu vede rostul”.

„Voi apăra legile creștine, indiferent de cât mă va costa acest lucru”, a conchis episcopul.     
        

 

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.