Reportaje

PROGRESUL ÎNREGISTRAT DE RM ÎN PROCESUL DE INTEGRARE EUROPEANĂ CONTINUĂ SĂ FIE UNUL MODERAT – ADEPT ȘI EXPERT-GRUP

30 iulie, 2014
PROGRESUL ÎNREGISTRAT DE RM ÎN PROCESUL DE INTEGRARE EUROPEANĂ CONTINUĂ SĂ FIE UNUL MODERAT – ADEPT ȘI EXPERT-GRUP Progresul înregistrat de Republica Moldova în procesul de integrare europeană în trimestrul doi al anului 2014 continuă să fie unul moderat. La această concluzie au ajuns experții Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT și ai Centrului Analitic Independent Expert-Grup, care au prezentat o nouă ediție a publicației trimestriale „EUROMONITOR”.

 

Directorul ADEPT, Igor Boțan, a menționat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la agenţia „INFOTAG”, că este un progres incontestabil faptul că RM a obținut regim liberalizat de vize cu UE și a semnat Acordul de Asociere. „În mare parte, aceste succese se datorează progreselor înregistrate de RM în diferite domenii”, a spus expertul.

 

În ceea ce privește Transnistria, Igor Boțan a precizat că în această perioadă autoritățile de la Chișinău au întreprins mai multe încercări pentru a apropia cele două maluri ale Nistrului.

 

„În acest sens a fost organizată și o conferință în Germania la care Transnistria a recunoscut că deși se orientează spre est, totuși ¾ din comerț îl are cu RM și UE. De asemenea, Moldova a venit cu inițiativa creării unui spațiu economic comun care ar oferi mai multe oportunități companiilor din stânga Nistrului. În general, autoritățile RM consideră că problemele economice pot fi soluționate, dar după ce vor fi discutate și problemele politice. Însă Transnistria, așa cum a refuzat să participe la negocierile privind semnarea Acordului de Asociere, refuză să deschidă cel de-al treilea coș, legat de problemele politice”, a spus Boțan.

 

Directorul Expert-Grup, Adrian Lupușor, a relatat că fără îndoială cel mai mare progres înregistrat de RM în trimestrul doi al anului 2014 este semnarea Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb cu UE.

 

„În linii generale, beneficiile pe care le va obține RM în rezultatul implementării acestui acord sunt pe termen lung. Pe termen scurt, însă, efectele lui vor fi incerte sau chiar neglijabile. Asta pentru că fluxul de investiții directe va rămâne probabil la fel de moderat cum este acum, pe fonul tensiunilor din Ucraina, a incertitudinii din regiune, încetinirii creșterii economice pe plan intern, dar și a situației incerte din UE. De asemenea, capacitățile instituțiilor publice responsabile de implementarea reformelor structurale rămân a fi destul de limitate, fapt care pe termen scurt va crea probleme”, a spus Lupușor, precizând că instituțiile publice trebuie să se reformeze, însă acest proces durează de obicei foarte mult.

 

Expertul a accentuat și înrăutățirea situației cu F.Rusă care este un partener comercial foarte important pentru RM. „Restricțiile aplicate la importurile din RM nu au temei economic și sunt de sorginte politică. De fapt, Rusia nu are o bază legală pentru aceste restricții, care în opinia mea, vor fi de scurtă durată”, a spus Lupușor.

 

Expertul ADEPT, Mariana Kalughin a menționat că în trimestrul doi al acestui an la capitolul implementării Strategiei de reformare a sectorului justiției pe anii 2011-2016 au fost înregistrate mai multe progrese, fiind realizate 59% din acțiunile planificate.

 

„În această perioadă a fost aprobată de către Parlament Concepția de reformare a Procuraturii care printre altele propune modificarea procedurii de numire a procurorului general – numirea acestuia de către Președintele țării la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. De asemenea, se constată o creștere a nivelului de satisfacție a justițiabilor față de sistemul justiției, un indicator pozitiv fiind creșterea numărului de ședinte organizate în sălile de ședințe și nu în birourile judecătorilor, precum și majorarea numărului de ședințe de judecată înregistrare audio”, a spus Mariana Kalughin.

 

Expertul ADEPT Polina Panaite a remarcat faptul că Parlamentul a depus eforturi pentru demonstrarea angajamentului vis a vis de respectarea drepturilor omului, însă aceste intenții rămân nematerializate.

 

„Parlamentul nu a luat decizii finale pentru promovarea participării active a femeilor la luarea deciziilor în structurile de reprezentare publică și pentru reglementarea transparenţei finanțării și proprietăţii mass-media. Sperăm, însă, că aceste legi importante, pentru care guvernarea și-a asumat angajamentul, să fie adoptate până la finalizarea mandatului actualului Parlament”, a spus Polina Panaite.

 

Expertul Iurie Morcotîlo a apreciat adoptarea modificărilor legislative ce țin de înăsprirea sancțiunilor, dar și de mărirea transparenței în sectorul financiar-bancar.

 

„Acest lucru va permite Băncii Naţionale să controleze mai bine structura acţionariatului și să intervină rapid în cazuri de urgență”, a spus sursa citată.

Comentarii [ 3 ] Adaugă

  1. 04.08.2014 06:54:40 Viorel
    Botan este cel mai cunoscut om din Moldova...
  2. 04.08.2014 06:56:30 Irina
    Igor trebue sa fie in lista PLDM!!!
  3. 04.08.2014 06:59:37 Boris
    Poate mai bine cu PDM?

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.