Reportaje

COMPANIA DE ASIGURĂRI „ACORD GRUP” ÎȘI EXTINDE PREZENȚA PE PIAȚA MOLDOVEI

06 octombrie, 2014
COMPANIA DE ASIGURĂRI „ACORD GRUP” ÎȘI EXTINDE PREZENȚA PE PIAȚA MOLDOVEI Compania de asigurări „Acord Grup”, singura din Moldova care asigură împotriva riscurilor aviatice, cu prilejul celor 12 ani de la fondare anunță extinderea spectrului de servicii oferite. Anunțul a fost făcut luni, într-o conferință de presă la agenția „INFOTAG”, de către președintele companiei, Victor Gaiciuc.

 

Conform spuselor sale, doar pe parcursul ultimului an, numărul de sucursale ale companiei s-a extins cu 15. „Pentru utilarea acestora s-au alocat 2 mil. lei. Alți aproximativ $1 mil. au fost plătiți pentru pierderile întreprinderilor asigurate la noi. Cu toate acestea, în pofida greutăților, noi creștem și cucerim încrederea partenerilor noștri și a clienților”, a opinat Gaiciuc.

 

El a menționat că „Acord Grup” se numără printre cele mai mari 10 companii de asigurări din țară.

 

„Fondatorii noștri sunt companiile aeriene „Valan International Cargo” și „Charter Belle Vue”. În anul 2013, au fost asigurate 300 obiecte noi. Angajamentele de asigurări ale „Acord Grup” au constituit 33,8 mil. lei, iar activele nete - 104 mil. lei”, a relatat Gaiciuc.

 

El a subliniat faptul că pe lângă riscurile aviatice, din acest an compania oferă asigurări de autovehicule, de bunuri, sănătate și agricultură.

 

Reprezentanta unei întreprinderi agricole din Moldova, „Еcloz Servise”, Iulia Buntaru, a comunicat faptul că în anul 2014 întreprinderea a suportat pierderi semnificative, din cauza pierderii piețelor tradiționale, şi risca să ajungă la faliment.

 

„Dar „Acord Grup”, partenerul nostru de încredere, ne-a întins o mână de ajutor, plățile la pierderi au constituit 6,4 mil. lei, ceea ce în final ne-a ajutat să redresăm situația”, a spus ea. Conducătorul Direcției asigurări de riscuri aviatice și cosmice a companiei moscovite WSK, Dmitri Zotov, a menționat faptul că în 10 ani de colaborare cu „Acord Grup” din Chișinău s-au transferat prime de asigurare în valoare de $10 mil. „Evoluţia stabilă și ascendentă a companiei moldovenești ne-a convins de raționalitatea și competența managementului acesteia. Recent, Uniunea Asigurătorilor din Întreaga Rusie a pomenit Moldova între țările CSI cu care este comod de conlucrat. Sunt sigur că această circumstanță se datorează activității bine gândite și profesioniste a „Acord Grup”, a declarat reprezentantul afacerilor cu asigurările din Rusia.

Comentarii [ 1 ] Adaugă

  1. 06.10.2014 05:15:03 Ghita
    Multe cifre inca nu inseamna NIMIC!

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.