Reportaje

BUSINESSMANUL DENIS URECHE A PREZENTAT DOVEZILE „ATACURILOR ASUPRA SISTEMULUI DE JUSTIŢIE” PENTRU FALSIFICAREA DOSARELOR DIN JUDECĂTORII

07 octombrie, 2014
BUSINESSMANUL DENIS URECHE A PREZENTAT DOVEZILE „ATACURILOR ASUPRA SISTEMULUI DE JUSTIŢIE” PENTRU FALSIFICAREA DOSARELOR DIN JUDECĂTORII Businessmanul Denis Ureche a prezentat dovezile „atacurilor asupra sistemului juridic din Moldova” cu scopul „falsificării dosarelor aflate pe rol în judecătorii”.

 

Într-o conferinţă de presă la agenţia „INFOTAG”, marţi, el a spus că dosarele falsificate în acest mod vizează 20 de persoane, care acum încearcă „să-şi demonstreze nevinovăţia”.

 

„În lipsa părţilor judecătorii iau decizii de confiscare a banilor practic într-o noapte. Ultimul exemplu este legat de întreprinderea „Calea Ferată a Moldovei” care, conform deciziei instanţei de judecată, în baza recursului unei companii din Cahul, urmează să achite 60 mil. de lei”, a spus Ureche.

 

Potrivit spuselor sale, „dosare falsificate sunt în judecătorii de primă instanţă, precum şi la Curtea de Apel, de exemplu, dosarul pe compania Miselin”.

 

„Prin intermediul dosarelor falsificate Ion Lambantu şi Iurie Drozd în prezent îi sperie pe cei ce cândva au avut afaceri cu ei”, a menţionat Ureche, amintind că aceşti domni au legătură cu scoaterea din Eximbank a 35 mil. lei, din Victoriabank – 120 mil. lei şi Banca de Economii – 330 mil. lei (resursele au fost obţinute în perioada când statul deţinea 56% din acţiunile BEM – „I”).

 

Businessmenii Denis Ureche şi Alexei Damaschin au avut relaţii de afaceri cu Lambantu şi Drozd, iar în prezent au pretenţii materiale unul faţă de celălalt în sumă de milioane de lei, inclusiv credite expirate în bănci.

 

Anterior Ureche şi Damaschin au indicat lista companiilor care au luat credite de la BEM, care mai apoi treceau în off-shore şi din aceste resurse se procurau imobile peste hotare.

 

În calitate de beneficiari ai acestor credite businessmenii au indicat nouă companii – Alegor-Comert (2,3 mil. euro), ОxiAuto-trans (2,5 mil. euro), Ciomex Prod (1,4 mil. euro), Alexus Plus (1,2 mil. euro), Proacvacom (1,7 mil. euro), ArtBeton-grup (1,5 mil. euro), Glamedcom (45 mil. lei), Mecontec ZZ (42 mil. lei) şi Turbecon (1 mil. euro).

 

Ureche şi Damaschin spun că banii scoşi în off-shore erau gestionaţi de Lambantu şi Drozd, care „erau protejaţi de persoane în structuri de stat”.

 

În calitate de exemplu Ureche a relatat despre cum un înalt funcţionari din Centrul Naţional Anticorupţie, Vasile Moroşanu, este căsătorit cu fiica lui Lambantu.

 

„Centrul a investigat un caz de primire de la BEM a unui credit de 42,5 mil. lei, care a fost acordat unei companii conduse de soţia lui Moroşanu, ceea ce este un evident conflict de interese, dar nimeni nu a acordat atenţie acestui detaliu”, a menţionat Ureche, spunând că „centrul se ocupă de zootehnie, când angajaţii săi mulg oile (a vorbit despre reprezentanţii comunităţii criminale)”.

 

Fiind întrebat de jurnalişti dacă crede că dosarul privind încălcările şi falsificările date va ajunge în instanţa de judecată, el a spus că „sperăm foarte mult, dar sistemul judiciar din RM îţi permite să faci orice dacă ai bani”.

 

Participanţii la conferinţa de presă au operat cu multe nume, indicându-i printre altele şi pe Merculov, Tverdohleb, Munteanu.

 

„Lilia Munteanu a fost ameninţată de Drozd cu venirea din Moscova a lui Merculov. Dispunem de o înregistrare audio ce confirmă acest fapt”, a spus Ureche, care ştie că companiile Global Trading şi Logistic Sistem i-au acordat Lilei Munteanu sume mari de bani.

 

Potrivit spuselor sale, mai apoi ea a întors toţi banii, inclusiv procentele.

 

„Global Trading şi Logistic Sistem aparţin lui Merkulov şi Tverdohleb (stăpânul hotelului „Luna” din Chişinău), cărora le aparţine un hotel în Italia”, a spus Ureche.

 

Anterior Ureche şi Damaschin afirmau că „înalţii protectori i-au ajutat pe Lambantu şi Drozd să atace băncile, apoi au atacat sistemul judiciar şi acum se pregătesc să atace sistemul politic, fiind gata să achite milioane de euro pentru a-şi asigura protecţia politică”.

 

Denis Ureche a relatat că preşedintele Comisiei pentru economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, a solicitat Prim-ministrului Iurie Leancă un document ce confirmă c Vlad Filat în perioada în care a fost Premier a emis un document de transmitere ca gaj BEM-ului un obiect de stat cu scopul ca compania Glamedcom să primească 45 mil. de lei.

 

La conferinţa de presă au fost prezenţi doi tineri, pe care Ureche i-a numit „reprezentanţii lui Lambantu şi Drozd”. Contrar afirmaţiilor că „acuzaţiile aduse de Ureche şi Damaschin au subtext politic, legat de alegerile în Parlament”. Ureche i-a invitat la o nouă conferinţă de presă, pe care intenţionează să o desfăşoare pe 14 octombrie.

 

Anterior Denis Ureche, răspunzând la întrebarea dacă poate ex-Premierul Vlad Filat avea vreo legătură cu banii scoşi de la BEM, a spus: „cred că a fost tras pe sfoară ca un copil”.

Comentarii [ 1 ] Adaugă

  1. 09.10.2014 12:14:13 Pavel
    Ureche este erou contemporan...

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.