Reportaje

LOCATARII UNUI BLOC DIN CAPITALĂ RISCĂ SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ APARTAMENTE ÎN REZULTATUL UNOR SCHEME CORUPTE - AVOCAT

13 noiembrie, 2014
LOCATARII UNUI BLOC DIN CAPITALĂ RISCĂ SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ APARTAMENTE ÎN REZULTATUL UNOR SCHEME CORUPTE - AVOCAT  Locatarii blocului din strada Cuza Vodă ¼ din sectorul Botanica al capitalei riscă să rămână fără apartamentele în care au investit până la 50 mii de euro, în rezultatul unor scheme corupte, susținute de procurori și judecători. Despre aceasta a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă la agenția „INFOTAG”, avocatul locatarilor, Iulian Rusanovschi.

 

Avocatul susține că în anii 2006-2008 SRL „Nourco” a încheiat peste două sute de contracte de investiții cu scopul de a construi două blocuri locative la intersecția Cuza Vodă cu str. Sarmizegetusa. Către anul 2009 majoritatea investitorilor au achitat toate ratele, cu excepția ultimei, iar lucrările erau finalizate în proporție de 95%. Mai mult, o parte din locatari au început să locuiască în noile apartamente.

 

„Cu toate acestea, în anul 2010 în baza unui raport fals al fostului administrator, care scria că pe această stradă nu există niciun bloc de locuit, firma „Nourco” a fost declarată fictiv insolvabilă, de către judecătoarea Curții de Apel, Maria Moraru. În rezultat, a fost numit un administrator fiduciar care a încercat să înstrăineze ilegal apartamentele”, a spus avocatul.

 

Potrivit lui, în anul 2011 la una din ședințele adunării creditorilor a fost falsificat procesul verbal și semnăturile creditorilor, iar administratorul fiduciar Dumitru Chicu a decis în mod unilateral majorarea prețului unui metru pătrat de spațiu locativ cu 150 euro.

 

„În rezultat, locatarii au fost obligați să achite zeci de mii de euro în plus față de prevederile contractelor semnate în anii 2006-2007. Mai mult, contrar Legii Insolvabilității administratorul fiduciar, împreună cu judecătorul Maria Moraru, nu a elaborat niciun plan de revigorare a „Nourco”. În schimb, judecătorul a validat această hotărâre a adunării creditorilor, invocând că la ea au subscris 53% dintre investitori, pe când în realitate la adunare au participat doar 48% dintre investitori”, a spus avocatul.

 

El afirmă că judecătorul, depășindu-și atribuțiile, a transmis cu drept de proprietate două apartamente din acest bloc grefierelor sale Dorina Șova și Ecaterina Șova, care au achitat doar 4,5 mii de euro pentru un apartament de 40 m.p.

 

„Asta în condițiile în care ceilalți locatari au achitat între 25 și 50 mii de euro și riscă să rămână fără apartamente în cazul în care nu vor plăti încă 150 de euro pentru m.p. În pofida tuturor neregulilor depistate, Centrul Național Anticorupție a refuzat pornirea urmăririi penale pe numele judecătorului Maria Moraru. Mai mult, Curtea Supremă de Justiție a constat că din materialele dosarului de insolvabilitate au dispărut documente importante și a cerut CNA să inițieze un dosar penal. Instituția însă refuză să facă acest lucru. Am adresat numeroase plângeri Procuraturii Generale, dar tot fără rezultat. Responsabilitatea este pasată de la un procuror la altul, iar răspunsurile pe care le primim sunt formale”, a spus avocatul.

 

Potrivit lui, în condițiile în care locatarii au refuzat să achite sumele impuse, SRL „Nourco”, aflată în proces de insolvabilitate, a scos la vânzare 50 de apartamente din acest bloc, a căror vânzare însă nu a avut loc.

 

„Astăzi, judecătorul Maria Moraru și administratorul Dumitru Chicu continuă să deposedeze oamenii de bunurile lor. Astfel, la cererea creditorului garantat Nicanor Ciorbă, judecătorul intenționa să transmită în proprietatea acestuia șase apartamente, aparținând investitorilor. Din fericire, ședința a fost amânată pentru data de 10 decembrie”, a menționat Rusanovschi, care a îndemnat reprezentanții organelor de drept și presa să participe la această ședință.

 

Creditorul Vlad Canțîr, care a investit în procurarea unui apartament din acest bloc 26 mii de euro, afirmă că locuiește în apartamentul de pe Cuza Vodă ¼ din anul 2009, iar recent a primit o înștiințare că este obligat în termen de 15 zile să părăsească apartamentul.

 

„În joc sunt aproape 2 mil. de euro investite în construcția acestor apartamente, care acum încearcă să fie vândute a doua oară. Este o schemă bine gândită pentru a deposeda oamenii de locuințe. Această schemă este susținută de judecători și procurori. Ne-am adresat Premierului, Președintelui, deputaților, organelor de drept, dar fără rezultat. Suntem pur și simplu disperați de lipsa de reacție a autorităților. Nu avem altă soluție decât să ne adresăm în instanțele internaționale pentru că nu mai putem tolera aceste fărădelegi”, a spus Vlad Canțîr, care este impus să mai achite încă 9 mii de euro.

 

În opinia avocatului Iulian Rusanovschi, soluția pentru rezolvarea acestui caz ar fi ca organele de drept să examineze serios toate plângerile investitorilor și să nu se lase atrase în scheme corupte.

Comentarii [ 4 ] Adaugă

  1. 13.11.2014 07:41:15 malai
    Oamenii saraci...
  2. 14.11.2014 08:58:08 Snur
    La Stasburg numai acolo putem sa gasim dreoptatea!
  3. 28.09.2015 11:22:40 Pascaru
    Asta este una din schemele de escrocherie ai SRL"Nurco".O schemă asemănătoare de a deposeda proprietarii de automobile o are SRL"EXPRESS LEASING" de la Bul.Moscovei-20,sec.Riscani.Rog pe cei care au suferit de pe urma acestei BANDE să-mi scrie la emailul de mai sus
  4. 19.04.2016 09:41:17 iulik
    cunoasc persoana care a suferit in urma schemei lui Expres Leasing. astia de la leasing nu plateau asigurarea Casco, desi incasau bani de la client. Masina a ars si acum nu vor sal despagubeasca si nici baniii sai restituie. Popritac Mihail 068640012

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.