Reportaje

CANDIDAT INDEPENDENT: CEC TREBUIE SĂ CEARĂ EXCLUDEREA PDM DIN CURSA ELECTORALĂ

28 noiembrie, 2014
CANDIDAT INDEPENDENT: CEC TREBUIE SĂ CEARĂ EXCLUDEREA PDM DIN CURSA ELECTORALĂ  După excluderea Partidului „Patria” din cursa electorală pentru alegerile din 30 noiembrie, Comisia Electorală Centrală (CEC) trebuie să aplice aceleași prevederi legale și în raport cu Partidul Democrat din Moldova și să-l excludă din cursa electorală. Declarația aparține candidatului independent pentru alegerile parlamentare, consilierului municipal, Oleg Cernei.

 

El a menționat vineri, în cadrul unei conferințe de presă la agenţia „INFOTAG”, că nu există nicio diferență dintre încălcările comise de Partidul „Patria” și PDM în cadrul acestei campanii electorale.

 

„Sunt curios să aflu suma pe care o va raporta PDM la Comisia Electorală Centrală pentru organizarea celor două concerte electorale din Piața Marii Adunări Naționale și transmise în direct la postul Prime a câte șase ore, unde un minut de publicitate costă 5 mii de euro. Cât a achitat PDM pe contul Prime pentru aceste concerte? Cer insistent președintelui CEC, Iurie Ciocan, să facă publice toate rapoartele financiare ale concurenților electorali, iar în raportul PDM să vedem dacă se regăsesc cheltuielile pentru aceste concerte care au costat peste un milion de euro”, a spus Cernei.

 

Potrivit lui, dacă ar fi să facem o comparație între proiectul Renato Usatîi, adică Partidul „Patria”, și proiectul lui Vlad Plahotniuc, adică Partidul Democrat, atunci și PDM la fel încalcă Codul Electoral și cel al audiovizualului și este pasibil de excluderea din cursa electorală.

 

„Timp de două zile un singur concurent electoral a avut acces la postul Prime, folosind banii și artiștii străini care au făcut campanie pentru PDM. Filip Kirkorov, cetățean străin, a făcut deschis agitație pentru PDM, fapt care este strict interzis de Codul Electoral. Dacă aplicăm uniform buchea legii, atunci astăzi CEC trebuie să solicite excluderea PDM din cursa electorală pentru încălcarea Codului Electoral”, a spus Cernei.

 

În opinia lui, actuala campanie electorală a fost un exercițiu unde s-a văzut clar diferența dintre „un discurs european și realitatea crudă, unde s-a folosit factorul administrativ, bani publici, iar opinia publică a fost manipulată cu nerușinare”.

 

„Suntem departe de Europa și avem o criză morală a clasei politice. Vizita la Chișinău a Președintelui ales al României, Klaus Iohannis, trebuie să fie o lecție pentru noi că în România a obținut victorie în alegeri nu Iohannis, ci moralitatea în politică”, a spus Cernei. Referindu-se la excluderea lui Renato Usatîi din cursa electorală, Oleg Cernei a declarat că „proiectul Usatîi a fost preconizat pentru un anumit timp și pentru un anumit scop”.

 

„În cadrul campaniei electorale retorica veninoasă a lui Renato Usatîi nu a fost îndreptată asupra democraților sau liberalilor. Foarte puțin a fost defăimată reputația comuniștilor și a socialiștilor. Toată campania lui Usatîi poate fi redusă la un singur generic – anti-Filat”, a precizat Cernei.

 

În opinia lui, în condițiile în care PDM și PLDM au avut un acord tacit de a nu se ataca în campania electorală, „PDM l-a folosit pe Renato Usatîi pentru a spune ceea ce nu putea spune adevăratul comanditar”.

 

„În rezultat, Renato Usatîi aduna 9-10% din voturi, fapt care a constituit o surpriză pentru adevăratul mentore al acestui partid, care nu mai dorește să partajeze mandatele deputaților de centru-stânga cu alții. Dacă sondajele de opinie ar fi arătat că Usatîi nu trece pragul electoral acesta nu ar fi fost exclus din cursa electorală. Acum, cei care vor încerca să profite de electoratul lui Usatîi sunt democrații și socialiștii”, consideră candidatul independent.

 

În condițiile în care „alegătorii au fost manipulați”, Oleg Cernei îi îndeamnă să voteze la aceste alegeri pentru candidatura lui, promițându-le că va fi „ochii alegătorilor în Parlament”.

Comentarii [ 5 ] Adaugă

  1. 28.11.2014 01:51:25 Serhio
    Nu cred ca asa sa fie...
  2. 28.11.2014 01:54:28 simionel
    Acuma deja stiu precis ca votez pentru Oleg Cernei!!!
  3. 28.11.2014 04:30:50 Nastea
    Ce curaj si puterea morala are Oleg, bravo, noi votam pentru dinsu!
  4. 28.11.2014 06:39:44 Ivan
    Oleg merita sa fie ales in parlament...
  5. 29.11.2014 09:20:08 Larisa
    Fiti atenti la lista candidatilordin partidul Patria, cele expuse de O. Cernei sunt perfect obiective

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.