Reportaje

EXPERTUL IGOR CĂLDARE ŞI JURISTUL DENIS URECHE AFIRMĂ CĂ ÎN MOLDOVA ESCROCII ÎNSTRĂINEAZĂ AFACERI CU AJUTORUL JUDECĂTORILOR

20 ianuarie, 2015
EXPERTUL IGOR CĂLDARE ŞI JURISTUL DENIS URECHE AFIRMĂ CĂ ÎN MOLDOVA ESCROCII ÎNSTRĂINEAZĂ AFACERI CU AJUTORUL JUDECĂTORILOR În Moldova există câteva grupuri criminale, care, falsificând dosare şi folosind judecători corupţi, înstrăinează de la cetăţenii republicii afaceri de succes. Astfel a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la agenţia „INFOTAG”, expertul Igor Căldare şi juristul Denis Ureche.

 

Căldare a vorbit despre cazul proprietarei companiei Free Fisheries, Silvia Scobioală.

 

„În baza unei decizii de judecată falsificate, din care reieşea că compania ar avea datorii de 1 mil. de lei, i s-a impus un manager de insolvenţă – Anatol Gîndea. Datoria mitică Scobioală a achitat-o în câteva zile. Însă necazurile nu s-au terminat aici. Executorul judecătoresc Cornelia Balan (soţia domnului Gîndea) a pus sechestru pe bunurile Silviei Scobioală în sumă de zeci de milioane de euro, iar antreprenoarei i s-a interzis să plece din ţară”, a menţionat el.

 

Căldare a explicat că Scobioală nici nu a fost chemată la şedinţa de judecată atunci când i se înstrăinau activele şi imobilele.

 

„Ea încearcă să lupte, fiind o persoană experimentată, dar deocamdată fără succes, deoarece se luptă cu un sistem format pe parcursul mai multor ani de corupţie şi permisivitate”, consideră el.

 

Potrivit lui Ureche, marţi executorul judecătoresc va bate la uşa unui alt comerciant din capitală, pentru a pune sechestru pe un teren de 4,2 ari în centrul Chişinăului, pe strada Bernardazzi, în favoarea escrocilor.

 

„Aceşti „băieţi bravi” au reuşit să ia un credit de 1,5 mil. de lei de la o bancă comercială din Moldova. Ei s-au înţeles cu angajaţii băncii că vor folosi datele personale ale businessmanului – proprietarul terenului. Adică, ambele părţi ştiau că comit o infracţiune (victima nu ştia nimic despre creditul pe numele său – „I”). După obţinerea banilor infractorii i-au folosit pentru nevoi personale, iar apoi, cum era planificat, nu returnau creditul. Aici în scenă au intrat judecătorii. Ei au folosit pentru emiterea unei decizii documente dubioase şi au emis un verdict de confiscare a terenului. Apropo, acest lot din centrul Chişinăului este evaluat la 3,5 mil. de lei – o bucăţică bună”, a spus Ureche.

 

Potrivit apărătorilor drepturilor, în schemele criminale de înstrăinare a afacerilor nimereau şi nimeresc nu zeci, dar mult mai mulţi businessmeni.

 

„Oamenii sunt intimidaţi, şantajaţi, presaţi. Toate acestea se întâmplă cu acordul tacit al guvernării şi organelor sale competente. De exemplu, Centrul Naţional Anticorupţie acum examinează acţiunile unui magistrat al Judecătoriei sect. Rîşcani – Iurie Ţurcan (înlăturat din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii – „I”), care este implicat în falsificarea materialelor dosarelor penale şi civile şi emiterea unor verdicte ilegale. Dar el are şi „colegi de breaslă”. De exemplu, în Judecătoria sectorului Centru aceasta este doamna Mazur, iar la Curtea de Apel Chişinău – Nicolai Craiu. Anume la aceşti funcţionari, în pofida existenţei unui sistem de repartizare aleatorie a dosarelor în instanţe, ajung pe rol dosare privind revendicarea unei afaceri de către persoane terţe. De exemplu, Mazur are acum pe rol patru dosare de acest gen. Seamănă oare a întâmplare?”, se întreabă Căldare.

 

Apărătorii drepturilor s-au adresat conducerii ţării, îndemnând să pună capăt fărădelegilor din judecătoriile moldoveneşti, precum şi au atras atenţia partenerilor internaţional ai Moldovei asupra situaţiei date.

Comentarii [ 5 ] Adaugă

  1. 20.01.2015 04:35:59 Piter
    Caldare este pornovedeta?
  2. 21.01.2015 12:28:08 Valic
    Ureche cel mai cinstit dintre ei...
  3. 21.01.2015 01:03:23 Simion
    Bravo dl Caldare asa si trebue...
  4. 21.01.2015 04:01:07 Seva
    Caldare sa lupta pentru dreptate...
  5. 24.01.2015 10:56:49 Lion
    Eu au materiale pentru 1001 serii...

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.