Reportaje

ANPCI ACUZĂ AGEPI DE CORUPȚIE ȘI DE HĂRȚUIRE PRIN INSTANȚELE DE JUDECATĂ

03 martie, 2015
ANPCI ACUZĂ AGEPI DE CORUPȚIE ȘI DE HĂRȚUIRE PRIN INSTANȚELE DE JUDECATĂ Asociația Naționala pentru Protecția Creației Intelectuale (ANPCI) acuză Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) de corupție și hărțuire prin instanțele de judecată.

 

Președintele ANPCI, Iurie Gheorghiță, a menționat marți, în cadrul unei conferințe de presă la „INFOTAG”, că din 2011 ANPCI încerca să implementeze în practică prevederile Legii privind Dreptul de Autor și Drepturile Conexe, însă întâlnește un șir de obstacole din partea AGEPI și altor două organizații - AsDAC și ORDA, pe care AGEPI, încălcând legislația, le-a autorizat să reprezinte drepturile de autor.

 

„Deși legislația stipulează clar că în Moldova trebuie să existe o singură asociație care colectează remunerațiile pentru drepturile de autor, în decembrie 2012 AGEPI a eliberat un ordin special în acest sens și Asociației AsDAC. Mai mult, prin diferite tertipuri, AGEPI încearcă să ne sisteze activitatea. Acest lucru se face dintr-un un singur scop – pentru că nu dorim să dăm mită și vrem să activăm legal pentru promovarea drepturilor de autor”, a spus Gheorghiță.

 

Potrivit lui, ANPCI a sesizat în repetate rânduri instituţiile statale despre încălcările și depăşirea atribuţiilor acordate prin lege de factorii de decizie din cadrul AGEPI, însă până la moment nu există nicio reacţie la aceste adresări.

 

„AGEPI a emis și continuă să emită decizii, care pe lângă statutul ilegal au creat un haos adevărat în întreaga societate. Instanţele de judecata sunt invadate de cereri de chemare în judecată către agenţii economici, prin care iniţiatorii – AGEPI și asociaţiile AsDAC și ORDA încearcă să blocheze activitatea lor, prin declaraţii false și elemente vădite de corupţie, reuşind în unele cazuri să obțină încheieri de milioane de lei. Utilizatorii sunt revoltaţi și solicită sprijinul și susţinerea ANPCI, rezervându-și dreptul de a se adresa și la CEDO”, a spus președintele Asociației, precizând că „în schemele corupte sunt implicați și judecători care emit decizii ilegale”.

 

El susține că prin activitatea și deciziile ilegale ale factorilor de decizie din cadrul AGEPI și anume a directorului Lilia Bolocan, prim-vicedirectorului Ion Țiganaș și șefei secţiei respectarea legislaţiei, Olga Belei, sunt încălcate patru legi, trei decizii definitive și irevocabile emise de Curtea Suprema de Justiţie a Republicii Moldova și Curtea de Apel Chişinău și un articol din Constituţia Republicii Moldova.

 

„Degradarea acestor persoane a ajuns sub limita critică. Acestea s-au adresat Ministerului Justiţiei, prin care solicita suspendarea activităţii ANPCI pe motiv că am refuza să semnăm careva acte emise de AGEPI. În urma verificărilor de către Ministerul de Justiţie și ANPCI s-a constat că în realitate aceste acte nici nu au fost emise”, a spus Gheorghiță.

 

Membrii Asociației ANPCI sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile nu întreprind nici un fel de măsuri pentru ca pe piața drepturilor de autor din RM să fie ordine, iar interpreții, compozitorii și textierii să-și primească remunerațiile în conformitate cu legislația în vigoare.

 

Consiliul de Administrare al ANPCI s-a adresat Prim-ministrului Republicii Moldova, Chiril Gaburici, Procurorului General, Corneliu Gurin, cu cereri privind iniţierea anchetei de control asupra factorilor de decizie din cadrul AGEPI, judecătorilor implicaţi în emiterea deciziilor și încheierilor ilegale.

 

Solicitată de reporterul „INFOTAG” să comenteze acuzațiile de corupție din partea ANPCI, directorul general al AGEPI, Lilia Bolocan, le-a calificat drept „lipsite de temei”.

 

„Până în 2010, când a intrat în vigoare noua Lege privind Dreptul de Autor și Drepturile Conexe, pe piață era monopol. Scopul nostru a fost să demonopolizăm piața și să oferim posibilitate mai multor asociații să activeze pentru a reprezenta și proteja drepturile de autor, astfel încât autorul să aibă posibilitate să aleagă organizația care cel mai bine îi protejează drepturile”, a spus ea.

 

Potrivit directorului AGEPI, încercarea de a demonopoliza piața a stârnit nemulțumiri din partea organizațiilor care activează pe acest segment, care s-au acționat reciproc în judecată.

 

„Conform încheierii judecătoriei Râșcani avizul ANPCI este suspendat la cererea ORDA și AsDAC. Cu alte cuvinte, din februarie 2013 ANPCI nu are dreptul să colecteze remunerațiile pentru drepturile de autor. Tot conform încheierii judecătorești, a fost suspendată și activitatea AsDAC în partea ce ține de colectarea remunerației. În aceste condiții, nici ANPCI, nici AsDAC nu pot încasa plăți de la utilizatori. În prezent, dreptul de a elibera licențe pentru drepturile de autor au doar două organizații - ORDA și ANCO. Acesta este adevărul care nu-i place dlui Gheorghiță. Spunând adevărul noi nu mergem împotriva ANPCI. Noi ne dorim ca piața drepturilor de autor să se dezvolte, iar artiștii să-și primească remunerațiile la timp și în măsura cuvenită”, a spus Lilia Bolocan.

Comentarii [ 1 ] Adaugă

  1. 03.03.2015 05:37:05 Viorica
    Asta este conflict cu barba lunga...

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.