Reportaje

UN SONDAJ SOCIOLOGIC VORBEŞTE DESPRE VICTORIA CANDIDATULUI PSRM ÎN TURUL DOI AL ALEGERILOR PRIMARULUI DE CHIŞINĂU

22 iunie, 2015
UN SONDAJ SOCIOLOGIC VORBEŞTE DESPRE VICTORIA CANDIDATULUI PSRM ÎN TURUL DOI AL ALEGERILOR PRIMARULUI DE CHIŞINĂU

În turul doi al alegerilor locale, din 28 iunie, la Chişinău va câştiga candidatul Partidului Socialiştilor (PSRM), Zinaida Greceanîi. Despre aceasta vorbesc datele sondajului „Rezultatele cercetării sociologice. Opţiunile sociopolitice ale cetăţenilor municipiului Chişinău în preajma turului II al alegerilor locale din 2015”, desfăşurat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Moldova.

Vicepreşedintele asociaţiei, Andrei Dumbrăveanu, a spus luni, în cadrul unei conferinţe de presă a agenţia „INFOTAG”, că „sondajul a fost realizat în perioada 16-20 iunie pe un eşantion de 1147 locuitori ai Chişinăului şi din suburbii. Marja de eroare ± 2,8%”.

Preşedintele asociaţiei, Victor Mocanu, a spus că „dacă duminica viitoare ar avea loc al doilea tur al alegerilor, atunci 37% din locuitori s-ar prezenta la vot, 24,1% - posibil ar fi venit, iar 13,6% -  nu ar veni”.

Potrivit spuselor sale, „pentru candidatul socialiştilor ar vota 29,9%, iar pentru candidatul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă 28,7%”.

„Din 672 de respondenţi, locuitori ai cinci sectoare din Chişinău, pentru Greceanîi ar vota 51% din respondenţi şi pentru Chirtoacă 29%”, a spus Mocanu.

El a menţionat că printre respondenţii care au votat în primul tur pentru Oazu Nantoi (blocul Iurie Leancă), în turul doi pentru Chirtoacă ar vota 48,6%, pentru Greceanîi 4,1%, iar 33,8% nu au putut răspunde. Printre alegătorii lui Ilian Caşu („Partidul Nostru”) pentru Chirtoacă nimeni nu ar vota, pentru Greceanîi – 78,3%. Dintre alegătorii lui Vasili Chirtoca pentru Chirtoacă ar vota – 3%, pentru Greceanîi - 21,2%. Printre alegătorii lui Oleg Brega pentru Chirtoacă ar vota – 14,3%, pentru Greceanîi – nimeni. Din alegătorii lui Serafim Urechean (PLDM) pentru Chirtoacă - 46,9%, pentru Greceanîi - 6,3%. Printre alegătorii Monicăi Babuc (PDM) pentru Chirtoacă vor vota – 40%, pentru Greceanîi – 10%.

Participanţii conferinţe de presă s-au adresat autorităţilor cu solicitarea „de a desfăşura un recensământ normal al populaţiei şi să stabilească câte persoane cu adevărat locuiesc în Moldova, deoarece conform statisticii avem o situaţie, iar în listele electorale numărul acestora este cu mult mai mare”.

„În ultimii 10 ani numărul alegătorilor s-a majorat cu 600 mii, atunci când statistica arată că populaţia Moldovei scade constant”, a spus Mocanu.

 

Comentarii [ 3 ] Adaugă

  1. 22.06.2015 04:18:53 Victor
    Cred ca Dorin este mult mai puternic ca Zinaida...
  2. 23.06.2015 01:47:44 Ana
    Care Zinaida, despre ce vorbiti?
  3. 23.06.2015 01:49:57 Dimon
    Chirtoaca sa fie prim-ministru!

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.