Reportaje

VETERANII CONFLICTULUI DE PE NISTRU SUSŢIN CĂ SUNT PRESAŢI DE CĂTRE ORGANELE DE DREPT

01 august, 2016
VETERANII CONFLICTULUI DE PE NISTRU SUSŢIN CĂ SUNT PRESAŢI DE CĂTRE ORGANELE DE DREPT

Veteranii conflictului de pe Nistru consideră că organele de drept şi sistemul judecătoresc din Moldova fac presiuni asupra lor din cauza că participă la acţiunile de protest.

 

Luni, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, preşedintele Mişcării refugiaţilor transnistreni, Anatol Bîzgu, a spus că „organele de drept îi urmăresc intenţionat pe veteranii care participă la acţiunile de protest, pentru ca apoi să intenteze dosare nemotivate, pentru a-i intimida”.

 

„Avem câteva cazuri când judecătorii au încălcat legea. În primul caz e vorba de dosarul a zece veterani împotriva primăriei şi consiliului municipal cu solicitarea de a le achita 41 mii lei pentru procurarea locuinţelor. În prima instanţă decizia a fost luată în defavoarea veteranilor. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel (CA) şi, cu o zi înainte de şedinţă, pe site-ul Curţii a fost publicată decizia prin care este refuzată solicitarea veteranilor”, a remarcat Bîzgu.

 

Potrivit lui, al doilea caz ţine de condamnarea unui veteran al conflictului de pe Nistru. Acesta a fost acuzat de violenţă în familie şi huliganism. Potrivit hotărârii CA, el a fost îndreptăţit, iar ulterior Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat la 5,5 ani privaţiune de libertate.

 

„În al treilea caz 375 de persoane se judecă cu primăria şi Cancelaria de stat. Şedinţa de judecată s-a desfăşurat fără veterani, care nici măcar nu au fost anunţaţi despre examinarea cazului”, a spus activistul.

 

El a avertizat că, „dacă veteranii vor fi supuşi în continuare unor asemenea acţiuni, ei vor fi nevoiţi să-şi unească forţele şi să lupte pentru drepturile lor”.

 

Preşedintele mişcării consideră că „hotărârile judecătorilor sunt influenţate şi de anumite forţe politice”.

 

El s-a adresat către preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, şi şefilor altor instituţii în vederea luării măsurilor pentru tragerea la răspundere a judecătorilor responsabili, care încalcă legea în luarea deciziilor.

Comentarii [ 2 ] Adaugă

  1. 06.08.2016 04:00:30 RaiSA
    Tot timpu ei sunt NEMULTUMITI, chit se poate!!!
  2. 06.08.2016 04:03:56 Dumitru
    De ce statu nu da lor ce ei vor?

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.