Reportaje

ASOCIAŢIA ISTORICILOR ŞI POLITOLOGILOR „PRO-MOLDOVA” A PUBLICAT „ISTORIA MOLDOVEI” ÎN TREI VOLUME

25 august, 2016
ASOCIAŢIA ISTORICILOR ŞI POLITOLOGILOR „PRO-MOLDOVA” A PUBLICAT „ISTORIA MOLDOVEI” ÎN TREI VOLUME

Asociaţia Istoricilor şi Politologilor „Pro-Moldova” a publicat „Istoria Moldovei” în trei volume. Cartea a fost publicată cu susţinerea Partidului Socialiştilor, în cadrul campaniei „Iubesc Moldova”.

Joi, într-o conferinţă de presă la agenţia INFOTAG, fostul ambasador al Moldovei în România, Emil Ciobu, a spus că „scopul publicării este de a arăta adevărul despre apariţia şi dezvoltarea Moldovei”. Primul volum cuprinde evenimentele care s-au întâmplat pe teritoriul Moldovei în secolele XI – XVII, al doilea volum cuprinde perioada din secolul al XVIII-lea până în anul 1917, iar în al treilea volum sunt înscrise evenimentele începând cu 1918 şi până în prezent.

Potrivit lui Ciobu, „Istoria românilor” este o istorie bună, însă Moldova are propria istorie, care trebuie studiată în şcoli.

Preşedintele PSRM, Igor Dodon, a amintit că „în anul 2011 partidul a lansat campania „Iubesc Moldova”, în cadrul căreia desfăşoară acţiuni pentru susţinerea tineretului şi a tuturor celor care doresc să facă fapte bune pentru ţară”.

„În cadrul campaniei noi am răspuns la solicitarea asociaţiei „Pro-Moldova” de a contribui la publicarea volumelor. Din februarie 2015 zeci de oameni au început să lucreze asupra ediţiei. Istoricii au adunat informaţii şi documente, pentru ca totul să fie bazat pe fapte. Tirajul ediţiei în limba moldovenească este de 1 mie de exemplare. Cărţile vor fi distribuite gratuit în toate şcolile, iar în septembrie va vedea lumina tiparului şi ediţia în limba rusă”, a spus el.

Dodon a subliniat că „socialiştii mereu au pledat pentru ca în instituţiile de învăţământ din republică să fie predată „Istoria Moldovei”, însă atâta timp cât guvernarea actuală se află la putere, aceasta va face tot posibilul ca în şcoli să fie studiată „Istoria românilor”.

„Însă poporul care nu îşi cunoaşte istoria nu are viitor. Acest regim va cădea şi atunci în şcoli va fi predată „Istoria Moldovei”, susţine liderul socialiştilor.

Rectorul Institutului Relaţii Internaţionale din Moldova (IRIM), fostul ministru al Educaţiei, Valentin Beniuc, a criticat contururile Moldovei desenate pe piaţa din centrul Chişinăului.

„Peste această hartă merg maşinile, iar de Ziua Independenţei va merge şi tehnica militară. În aşa mod este călcată istoria şi cultura Moldovei”, consideră el.

În opinia istoricului Petru Şornicov, „publicarea celor trei volume confirmă că în cei 25 de ani unii aşa şi nu au reuşit să distrugă istoria Moldovei”.

 

Comentarii [ 5 ] Adaugă

  1. 26.08.2016 10:35:41 Andrei
    De ce alaturi cu savantii sta dl Dodon?
  2. 26.08.2016 10:37:14 Filaret
    Dodon are nevoe de sustinere el vre sa chistiga deja in primu tur...
  3. 26.08.2016 10:38:27 Fima
    Dodon perde tot in fata de domnosoara sandu...
  4. 27.08.2016 03:07:51 Anton
    Dodon este sutinut cu multi-multi oameni dar din pacata asta nu este 50 de procente, pentru victoria el are nevoe inca 5-7 de procente in plus!
  5. 01.09.2016 07:10:41 Herodot
    Implicarea lui Dodon in editarea celor trei volume denotă, că este o comandă politică în ajun de electorala 2016.Proverbul spune - cine plăteste acela ... La scrierea volumelor nu au fost invitati istorici din Romania, nici chiar o recenzie din partea lor Au partiicpat doar istorici cu mentalitate prosovietice de la Moscova, Chisinau si Tiraspol .. Se spune în tîrg că Istoria a devenit o mașinărie de adunare a voturilor în Moldova de Est......Aici ar trebui să intervină justiția. Dacă se va demonstra că este plagiat, sau denaturare a istoriei, nu va corespunde standardelor CE de predare și studiere a istoriei, volumele ar trebui retrase, de o comisie de juristi și istorici..Ar putea sa fie propuse spre studiere doar unor cercetatori, dar nu si elevilor... Avalansa de dezinformare a istoriei deja a afectat și pe unii diplomati E timpul ca istoria să fie protejata de Lege,căci e vorba de un drept CULTURAL al fiecăruia. Lezarea lor ar conduce la lucruri imprevizibile, la noi tensiuni sociale și interetnice, lucru inadmisibil întrun stat de drept, cum se vrea RM

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.