Reportaje

ŞTEFAN MATEI CERE ORGANELOR DE DREPT SĂ-I PEDEPSEASCĂ PE CEI CARE SE FAC VINOVAŢI DE MOARTEA TATĂLUI SĂU

19 octombrie, 2016
ŞTEFAN MATEI CERE ORGANELOR DE DREPT SĂ-I PEDEPSEASCĂ PE CEI CARE SE FAC VINOVAŢI DE MOARTEA TATĂLUI SĂU Ştefan Matei cere organelor de drept să pornească o cauză penală şi să-i pedepsească pe cei care se fac vinovaţi de moartea tatălui său, Ştefan Matei, şi face un apel către conducerea Moldovei de a contribui la desfăşurarea investigaţiei.

 

Luni, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, el a spus că corpul neînsufleţit al tatălui său a fost găsit pe 7 august la o bază de odihnă din Vadul-lui-Vodă.

 

„Cea de-a doua soţie a tatălui meu, Elena Matei, nu a anunţat despre deces şi s-a străduit să-şi înmormânteze soţul cât mai repede. Toate rudele şi apropiaţii au aflat că tata nu mai e printre vii de la alţi oameni. În documentele anchetei scrie că corpul a fost găsit seara, iar în materialele medicului legist este indicat că a fost găsit dimineaţa. Afară de aceasta, nu a fost făcută autopsia, pentru a stabili exact cauza decesului. Există şi alte contradicţii”, a spus Matei-fiul.

 

El afirmă că, cu toate acestea, „ancheta a fost încetată sub pretextul că lipsesc dovezile de omor şi în baza depoziţiilor martorilor, care au spus că tata suferea de ciroză hepatică”.

 

Fiul crede însă în continuare că „în decesul tatălui său este implicată cea de-a doua lui soţie, care în 2015 a încercat deja să scape de soţ, internându-l în spitalul de psihiatrie. El afirmă că, ulterior, ea a falsificat documentele şi a scris pe numele ei toată averea şi Fundaţia Filantropică Internaţională a Invalizilor, unde tatăl său era preşedinte”.

 

Ştefan Matei-fiul intenţionează „să lupte până la sfârşit”, pentru ca adevărul să triumfe, iar cei vinovaţi să fie pedepsiţi.

Comentarii [ 1 ] Adaugă

  1. 19.10.2016 04:41:09 Mihai
    Eu cred ca Matei face tot corect si omenesti...

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.