Reportaje
GRIGORII PETRENCO CONSIDERĂ CĂ NUMIREA PROCURORULUI GENERAL ESTE NELEGITIMĂ
08
decembrie,
2016
Preşedintele Partidului „Casa Noastră – Moldova”, Grigorii Petrenco, consideră că numirea lui Eduard Harunjen în funcţia de procuror general este nelegitimă şi a contestat decizia la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ).
Joi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, Petrenco a spus că „numirea în regim de urgenţă a lui Harunjen este o farsă, o imitare a concursului de selectare a noului procuror general”.
„Harunjen a fost numit încă înainte de desfăşurarea aşa-numitului concurs şi cu o mulţime de încălcări. Consiliul Superior al Procurorilor trebuia mai întâi să elaboreze, să aprobe şi să publice regulamentul de activitate a Procuraturii Generale, dar o asemenea informaţie nu există nicăieri. A doua încălcare este lipsa informaţiei despre testarea candidaţilor la poligraf. A fost doar un comunicat de presă precum că această etapă a avut loc, dar nu există informaţii despre cine a elaborat întrebările, despre ce au fost întrebaţi candidaţii, de ce nu este un video de la testare. O altă încălcare este jurământul depus de Harunjen. El trebuia să facă aceasta doar după ce hotărârea Preşedintelui va fi publicată în „Monitorul oficial”, dar el nu a mai aşteptat. Toate acestea arată graba pentru numire şi ascunderea tuturor încălcărilor”, consideră Petrenco.
Potrivit lui, „noul procuror a fost ales la „Global Business Center” (compania lui Vlad Plahotniuc – „I.”), iar ceilalţi candidaţi la această funcţie au fost doar pentru număr”.
„La Procuratura Generală nu există procurori, toţi sunt slugi ale oligarhului”, susţine Petrenco.
Comentarii [ 5 ] Adaugă
-
Dl Petrenco, noi asteptam chind dumneavoastra deschdeti biurourile partidului in teritoriu...
-
Dl Petrenco trebue sa procedeaza in politica mult mai activ, el apara foarte rar in publicul larg.
-
Grigorii ea Vas uvajaiu kak politika i viju vasu perspectivu, no mne ne nravitsea cito vi Plhotniuca ispolizuete cac staruiu plastincu, vse, hvatit, eto bilise ne rabotaet, da vi i sami eto precrasno osoznaete. Povedite za soboi liudei cem-to drughim.
-
Pacat ca asa politiceni ca Marc Tcaciuc, Alexander Petcov, Grigorii Petrenco nu sa ocup cu politica reala, nu sa realizez proecte reala pentru dezvoltarea Moldovei.
-
Cea mai mare problema dl Petrenco ca el nu are echipa, el sa lupta singur ca om, ca persoana fizica nu ca partid...
Adaugă comentariu