Reportaje

DE LA 1 SEPTEMBRIE, ŞASE UNIVERSITĂŢI DIN MOLDOVA LANSEAZĂ PROGRAME DE STUDII NOI

29 mai, 2017
DE LA 1 SEPTEMBRIE, ŞASE UNIVERSITĂŢI DIN MOLDOVA LANSEAZĂ PROGRAME DE STUDII NOI

De la 1 septembrie, şase universităţi din Moldova lansează programe pilot de studii noi în cadrul Proiectului PBLMD "Introducerea învăţării bazate pe probleme în Moldova: consolidarea competitivităţii şi şansele de angajare ale studenţilor".

Luni, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, coordonatoarea proiectului în Moldova, Larisa Bugaian, a spus că în programele de studii sunt folosite metode inovatoare, bazate pe probleme.

"De elaborarea programelor s-au ocupat profesorii de la universităţile care participă la proiect: Academia de Studii Economice (ASEM), Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Tehnică (UTM), Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie (USMF), Universitatea de Stat "Alecu Russo" din Bălţi (USARB) şi Universitatea de Stat din Cahul (USCH)", a menţionat ea.

Coordonatorul proiectului, Romeo Ţurcan, a spus că, în perioada 2015-2016, în Republica Moldova numărul studenţilor s-a diminuat cu 8%, acest fapt fiind determinat parţial de scăderea populaţiei în ţară.

"Dacă am împărţi numărul actual de studenţi la toate universităţile din ţară, am obţine câte 1 mie de studenţi per instituţie. De aceea noul sistem de predare trebuie să facă aşa fel, încât sectorul de învăţământ să fie mai atractiv şi competitiv", a explicat el.

Ţurcan a informat că fiecare universitate care participă la proiect va primi câte 30 de locuri de studii pentru un semestru la una din universităţile partenere din Europa: Universitatea din Aalborg (Danemarca), Universitatea din Gloucestershire (Marea Britanie), Universitatea din Siegen (Germania), Institutul Regal de Tehnologie (Suedia).

Potrivit rectorului USCH, Andrei Popa, programul de studii este întocmit în aşa fel, încât să înlocuiască sistemul clasic de prelegeri şi seminare cu unul mai practic.

"Studenţii vor fi împărţiţi în câteva echipe, care se vor ocupa de executarea unui proiect pentru realizarea unei sarcini. În cadrul acestui sistem se va schimba rolul profesorului, care va deveni mentorul echipei şi îi va ghida în soluţionarea problemelor", a explicat rectorul.

Potrivit prorectorului USMF, Mihail Gavriliuc, există temerea că studenţii care vor pleca să înveţe la universităţile din Europa nu vor mai dori să revină în Moldova. De aceea, programul naţional de studii trebuie să asigure tinerii cu cunoştinţe pentru asigurarea capacităţii de angajare.

INFOTAG precizează: Valoarea proiectului este de 1,5 mil. euro. Mijloacele sunt oferite de Uniunea Europeană în cadrul Programului Erasmus +.

 

Comentarii [ 2 ] Adaugă

  1. 29.05.2017 06:09:55 Elena
    Bravo, faceti inca un canal, cu ajutoru caruia tineretul paraseste tara...
  2. 29.05.2017 06:15:53 Faina
    Este bine, Dania, Germania si Anglia sa prelua cel mai bun si cel mai perspectiv tinerii de la noi, faceti bine, succes!

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.