Reportaje

PRODUCĂTORII AUTOHTONI NU SUSŢIN REDUCEREA TAXEI ECOLOGICE, CARE LE DĂ PRIORITATE IMPORTATORILOR

20 iunie, 2017
PRODUCĂTORII AUTOHTONI NU SUSŢIN REDUCEREA TAXEI ECOLOGICE, CARE LE DĂ PRIORITATE IMPORTATORILOR

Asociaţia Producătorilor de Conserve „Speranţa-Con” şi mai mulţi producători din Moldova, printre care „Orhei-Vit”, „JLC”, „Gelibert” şi „Aquatrade”, s-au pronunţat împotriva micşorării taxei ecologice, începând cu 1 ianuarie 2017.

Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, reprezentanţii acestor companii au spus că micşorarea taxei ecologice, prevăzută în noul proiect de lege care a fost adoptat în Parlament în două lecturi, însă care nu a fost deocamdată promulgat de Preşedinte, îi pune în condiţii inegale pe importatori şi pe producătorii locali de conserve, băuturi răcoritoare, lapte şi alte produse.

Preşedintele Asociaţiei „Speranţa-Con”, Ştefan Golobciuc a spus că majoritatea producătorilor autohtoni, de asemenea, importă produse în ambalaj, achitând statului o taxă ecologică.

„Dar, în acelaşi timp, întreprinderile moldoveneşti exportă o parte din importurile sale, iar ambalajul nu rămâne în Moldova şi nu prejudiciază mediul”, a spus el.

Reprezentantul celui mai mare producător de o gamă largă de conserve din RM – compania „Orhei-Vit”, Roman Luchian, a spus că întreprinderea importă în Moldova ambalaje Tetra pak pentru sucuri, însă practic 75% din acestea sunt exportate peste hotare.

Odată cu micşorarea taxei ecologice, prevăzută de noul proiect de lege, această întreprindere va trebui să achite o taxă ecologică de aproximativ 300 mii lei, în timp ce, potrivit legii actuale în vigoare, această sumă trebuie să atingă cifra de 3 mil. lei.

Participanţii conferinţei de presă au menţionat că, timp de mai mulţi ani, marii producători autohtoni s-au împotrivit micşorării taxei ecologice şi le-a reuşit. Însă legea cu privire la micşorarea plăţii pentru poluarea mediului a fost adoptată în decembrie 2016, fără a fi semnată de Preşedinte, care a trimis proiectul în Parlament spre reexaminare.

De când a fost adoptată legea privind plata pentru poluarea mediului, timp de 10 ani, într-un fond special au fost colectată suma de aproximativ 2,5 mlrd. lei.

„Noi înţelegem că aceşti bani nu au fost utilizaţi conform destinaţiei, adică nu pentru ecologie, ci în alte scopuri, pe care statul le-a considerat mai importante. Însă, în toată această perioadă, în ţară putea fi creată o fabrică modernă de reciclare a ambalajului”, a menţionat Ştefan Golubciuc.

În legea cu privire la plata pentru poluarea mediului se menţionează că statul le va restitui agenţilor economici mijloacele achitate de ei sub formă de taxă ecologică după legea veche, valabilă până la intrarea în vigoare a noii legi.

„Reiese că pentru primul trimestru al anului 2017, bugetul de stat pierde 35 mil. lei, la fel ca şi în al doilea trimestru, deoarece noua lege încă nu a intrat în vigoare”, susţin participanţii conferinţei de presă.

Întrebaţi de reporterul agenţiei INFOTAG cine i-a făcut lobby noii legi cu privire la plata pentru poluarea mediului, care, după cum susţin producătorii autohtoni, le oferă importatorilor privilegii uriaşe, participanţii conferinţei de presă nu au oferit un răspuns exact. Însă, în acelaşi timp, ei au dat de înţeles că de această lege va beneficia un mare importator, care în scurt timp se va lansa pe piaţa Moldovei şi îşi va deschide o reţea de magazine.

În opinia lor, din experienţa altor ţări şi ţinând cont de situaţia ecologică existentă în RM, taxa ecologică nu poate fi micşorată, ci dimpotrivă, ea trebuie majorată, deoarece cresc şi necesităţile de resurse pentru protecţia mediului.

Priorităţile create importatorilor prin micşorarea taxei ecologice le va permite acestora să-şi consolideze poziţiile pe piaţa moldovenească, ceea ce, în practică, va duce la pierderea unei cote de piaţă a producătorilor autohtoni de conserve, băuturi răcoritoare şi alte produse.

Producătorii de conserve şi băuturi răcoritoare consideră că statul ar trebui să aibă o atitudine în acest sens, cu un interes economic, pentru a colecta ambalajele din plastic în scop de reciclare. În acest sens, interesantă este experienţa României – ţară în care statul îi întoarce agentului economic taxa ecologică achitată de el, în valoarea sumei ambalajului transmis spre reciclare.

 

Comentarii [ 7 ] Adaugă

  1. 21.06.2017 01:10:46 Stas
    Kaufland are multi prieteni in Moldova, si aici nimeni nu poate sa face nimic...
  2. 21.06.2017 07:16:22 Ozea
    Intraprindarii au 100 de procente dreptate!
  3. 21.06.2017 07:23:02 Stanislav
    Nu este clar, de ce buget trebue sa perde acesti banii? Numai ca asta este bine pentru Kaufland?
  4. 23.06.2017 04:00:58 Mihai
    Dl Golubciuc are 100 de procente dreptate.
  5. 23.06.2017 04:14:09 Victor
    Este corect pusa intrebarea, de ce Orhei Vit plateste impozit chindface import da pe urma compania face export se tetra pak sa exporteaza in afara de RM.
  6. 23.06.2017 06:47:42 Ileana
    Vine Kaufland care sa vinde marfa pe rafturi numai di Germania...
  7. 26.06.2017 05:00:06 Serhio
    Ce pot sa fac producatorii daca puterea da virf sa ocupa cu lobi?

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.