Reportaje

AVOCAŢII LUI EVGHENII ŞEVCIUK CONSIDERĂ CĂ DREPTURILE LUI SUNT ÎNCĂLCATE GROSOLAN DE AUTORITĂŢILE TRANSNISTRENE

14 septembrie, 2017
AVOCAŢII LUI EVGHENII ŞEVCIUK CONSIDERĂ CĂ DREPTURILE LUI SUNT ÎNCĂLCATE GROSOLAN DE AUTORITĂŢILE TRANSNISTRENE

Avocaţii fostului preşedinte al Transnistriei, Evghenii Şevciuk, care a fugit peste hotare, consideră că drepturile clientului lor sunt încălcate de autorităţile regiunii „intenţionat, în modul cel mai grosolan”.

Joi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, avocatul Veaceslav Ţurcan a spus că, pentru a putea porni urmărirea penală a lui Şevciuk, autorităţile transnistrene au modificat legislaţia locală.

„Ridicarea imunității a devenit posibilă după o serie de amendamente adoptate de Sovietul Suprem. În opinia mea, întreaga linie de acuzații împotriva lui Şevciuk este construită în aşa fel, încât să fie reglate conturile cu el”, a spus avocatul fără a exclude faptul că în spatele tuturor acestor acțiuni se află cea mai influentă companie din regiune, „Sheriff”.

Potrivit lui, comasarea a cinci cauze penale cu statut de „secret” și refuzul de a oferi acces avocaților din Moldova la materialele este o altă dovadă că persecutarea lui Şevciuk se face la comandă.

Ţurcan a amintit că „cu două zile înainte de ridicarea imunității lui Şevciuk, în legislația locală au fost făcute modificări, potrivit cărora avocații străini, inclusiv cei din Moldova, nu pot avea acces la dosare clasificate drept „secrete”.

În opinia sa, în Transnistria, „cu îngăduinţa autorităților ruse (care, de fapt, controlează regiunea), nu a fost creat un stat legal, ci o structură monstruoasă”.

„Acest lucru poate fi comparat cu sistemul pe care bolșevicii l-au creat în secolul al XX-lea pe teritoriul URSS. Când structura își distruge arhitecții. Și acum orice persoană poate deveni o victimă în Transnistria, inclusiv cei care se află acum la conducere. Mai demult l-am apărat pe președintele judecătoriei orașului Tiraspol, Anatolii Alimpiev. Împotriva lui a fost fabricat un dosar penal în legătură cu presupusa luare de mită. Această persoană practic a creat sistemul judiciar al autopoclamatei RMN. El era ferm convins că, dacă va ajunge în instanță în regiune, nu va fi umilit și va avea dreptul la protecție. Nu s-a întâmplat aşa. Alimpiev a fost eliberat din închisoare numai atunci când a refuzat serviciile unui avocat străin, care tuturor le băga în faţă Convenția Europeană a Drepturilor Omului și îi amenința cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a spus Ţurcan.

Un alt avocat al politicianului fugar, Maxim Belinschi, este convins că presiunea se exercită nu numai personal asupra clientului său, ci și asupra membrilor familiei sale.

„Casa tatălui lui Şevciuk din satul Stroieşti, raionul Rîbniţa, construită cu mult timp înainte ca Evghenii Șevciuk să devină preşedintele Transnistriei, a fost mai întâi percheziţionată nemotivată de organele de drept din regiune, iar acum este sechestrată. Aceeași soartă a avut și casa soacrei lui Șevciuk. Cum altfel pot fi numite toate acestea decât presiune?”se întreabă avocatul.

Cei doi avocaţi au menţionat că în viitorul apropiat se vor adresa în mai multe instanţe i competente cererea de a li se asigura accesul la protejarea eficientă a drepturilor clientului lor.

„Vom transmite demersul în scris primului-ministru Republicii Moldova, procurorului general al RM, autorităților Rusiei și Ambasadei Federației Ruse în RM, precum și autorităților europene, inclusiv Delegației Uniunii Europene în RM cu prezentarea situației în privinţa lui  Evghenii Șevciuk. După ce vom epuiza toate mijloacele de protecție la nivel național, desigur vom ajunge la CEDO. Mai ales că există precedente de condamnare a autorităților din Moldova și Rusia, dacă ne amintim de cazul Ilie Ilaşcu”, au conchis avocații.

 

Comentarii [ 3 ] Adaugă

  1. 14.09.2017 06:32:35 Raisa
    Asa fac numai tradatorii adavarati...
  2. 15.09.2017 03:39:13 Andrei
    Asta inseamna ca dl Sevciuc nu poate ssa intra in Transnistria?
  3. 27.09.2017 08:50:50 Victor
    Vse sito belimi nitcami...

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.