MAIB TRANSFER

Reportaje

AGENȚIILE PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ PESTE HOTARE PROPUN STATULUI AJUTOR ÎN ELIMINAREA AGENȚILOR NELEGITIMI DIN ACEST PROCES

05 aprilie, 2018
AGENȚIILE PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ PESTE HOTARE PROPUN STATULUI AJUTOR ÎN ELIMINAREA AGENȚILOR NELEGITIMI DIN ACEST PROCES

Un grup de inițiativă al agențiilor pentru angajarea cetățenilor Moldovei în străinătate propun statului ajutor pentru a face ordine pe piață, eliminând din acest proces persoanele care trimit ilegal oameni la muncă în străinătate, iar apoi dispar.

Joi, participanți la o conferință de presă la agenția INFOTAG au declarat că, pe piața ocupării forței de muncă a Moldovei, acest segment este foarte important pentru țară, deoarece transferurile migranților muncitori ajung la 25% din produsul intern brut (PIB), care, în anul 2017, a constituit $8,8 mlrd. Moldova ocupă locul cinci în lume după acest indicator.

Agențiile care dețin licența statului moldovenesc pentru acest tip de activitate fac apel la structurile responsabile să creeze în comun un organ special care să facă ordine în acest domeniu pe piața muncii.

„În lume, multe s-au schimbat în acest plan, iar noi stăm pe loc și nimic nu se rezolvă”, a spus Mihail Mihalache.

El a comunicat că doar 25-30% dintre cei care pleacă la muncă în străinătate sunt înregistrați la agențiile de ocupare a forței de muncă, iar restul au de-a face cu agenţi particulari nelegitimi.

Reprezentantul agenției „TST-Grup European”, Rodica Cojocari, a remarcat faptul că persoanele care oferă cetățenilor Moldovei locuri de muncă peste hotare nu plătesc impozite, nu poartă răspundere pentru angajarea celor pe care îi trimit la muncă.

Participanții la conferința de presă au dat exemple când cetățenii care plecau în baza contractelor făcute cu agenții nelegitimi s-au pomenit în gările orașelor străine unde nimeni nu-i întâlnea și nu-i aștepta.

„Cel mai des, aceşti agenți particulari se prezintă oamenilor sub nume de „Ion” sau „Vasile”, iau bani de la ei, după care dispar și deconectează telefoanele”, a menționat Oxana Bașlucova, care reprezintă compania „Oxanida-Consulting”.

Reprezentanții agențiilor s-au plâns că agenții particulari plasează anunțuri în ziare și pe site-uri, propunând servicii de angajare, fără însă a fi responsabili de cei pe care îi trimit peste hotare.

„Încheierea contractelor de angajare cu agențiile autorizate reprezintă o garanție că toate condițiile contractului vor fi îndeplinite și respectate”, a subliniat Bașlucova.

„Agențiile de ocupare a forței de muncă licențiate reprezintă astăzi cel mai bun și, cel mai important, un mod legitim de a lucra legal în străinătate, de a obține bani, de a reveni în Moldova și de a-i investi în propria afacere”, a spus Rodica Cojocari.

Grupul de inițiativă intenționează să organizeze în viitorul apropiat o masă rotundă pe această temă, la care sunt invitaţi să participe toate părțile interesate, pentru a elabora împreună măsuri de eficientizare a acestui segment de piață în Moldova.

 

Comentarii [ 3 ] Adaugă

  1. 06.04.2018 11:17:45 Petrea
    Dl Mihalache are 100 de procente dreptate.
  2. 06.04.2018 11:21:36 Victor
    Din pacate ei nu sunt uniti!!!
  3. 06.04.2018 04:49:00 David
    Da noi punem intrabari, unde este la noi economia tenebre?

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.
Monitorul

Для просмотра содержимого этого блока Вам необходимо установить flash-player

Credit-Profit
 фотографии Молдова архив photo moldova archive