Reportaje

VETERANII FORȚELOR ARMATE ȘI ORGANELOR DE DREPT ÎL SUSŢIN PE ION CEBAN LA ALEGERILE PRIMARULUI DE CHIŞINĂU

29 mai, 2018
VETERANII FORȚELOR ARMATE ȘI ORGANELOR DE DREPT ÎL SUSŢIN PE ION CEBAN LA ALEGERILE PRIMARULUI DE CHIŞINĂU

Veteranii forțelor armate și organelor de drept din Moldova vor susţine candidatura reprezentantului Partidului Socialiştilor (PSRM), Ion Ceban, în turul doi al alegerilor primarului de Chişinău, din 3 iunie.

Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, preşedintele Uniunii Ofiţerilor din Moldova, fostul ministru al Apărării, Victor Gaiciuc, a spus că Ceban este „un profesionist pregătit pentru a lucra cu problemele capitalei”.

„Orice persoană, atunci când începe să lucreze într-un loc nou, este nevoită să piardă ceva timp pentru a înţelege problemele, pentru a găsi modalități de a le rezolva. Ceban nu are nevoie de aşa ceva. El conduce fracțiunea PSRM în Consiliul Municipal de trei ani și, prin urmare, știe foarte bine ce să facă în primul rând şi ce trebui să facă în al doilea rând. Un alt moment important este faptul că el are o echipă, care, de asemenea, este pregătită. Ceban are o pregătire specializată, cu stagii de practică în managementul urban în Rusia și Franța. El a lucrat în Parlament, la Ministerul Educației. Și la fel de important este faptul că Ceban este susținut de Președintele Igor Dodon. Toate acestea au determinat veteranii să ajungă la concluzia că Ceban este capabil și, cel mai important, dorește să rezolve problemele orașului Chișinău”, a spus generalul.

El a subliniat că peste 100 de zile este gata să ceară de la Ceban raportul privind activitatea sa în calitate de primar.

„Am convenit cu el că la fiecare trei luni se va întâlni cu activul organizațiilor de veterani și va raporta despre realizările sale. Cel mai important, candidatul PSRM nu este indiferent faţă de problemele orașului. Permiteți-mi să vă reamintesc că anume acest lucru a ajutat la dezvăluirea schemelor de corupție din administrația anterioară. Și acesta este un alt avantaj pentru Ceban”, a spus Gaiciuc, îndemnând cetățenii să meargă la vot pe 3 iunie.

Colonelul în rezervă, Iurie Ciofu, consideră că în toți anii de independență  a Republicii Moldova, capitala a fost condusă de oameni care nu erau pregătiți pentru o asemenea activitate.

„Cine a fost primul primar, Nicolae Costin? Profesor universitar. Următorul a fost un lucrător sindical. În ultimii 12 ani, Chișinăul a fost condus de Dorin Chirtoacă, care a lucrat mai înainte la o emisiune de divertisment la un post de televiziune din România. Iar aici el s-a ocupat în toți acești ani de ce îi plăcea mai mult – de distracţii, primind în popor porecla „kinder-surprise”, a spus veteranul.

El a amintit că, în perioada conducerii Partidului Liberal, Chișinăul, cunoscut ca oraș alb, s-a transformat „nu în gri, ci în negru”.

„Sunt însă convins că Ion Ceban îşi va sufleca mânecile şi va rezolva problemele Chişinăului pas cu pas. El va reuşi să redea capitalei renumita sa imagine, plină de verdeață, de oraș frumos. Un oraș în care toată lumea se va simți confortabil, indiferent de naționalitate, statut social sau vârstă”, a subliniat Ciofu.

 

Comentarii [ 2 ] Adaugă

  1. 30.05.2018 01:32:42 Popescu
    Nu stiu daca asta ajuta dl Ceban?
  2. 30.05.2018 01:36:07 Cezar
    Gaiciuc este candidatura buna pentru ministeru apararii.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.