Reportaje

CEDO A OBLIGAT RUSIA SĂ ACORDE COMPENSAȚII CELOR CINCI POLIȚIȘTI DEȚINUȚI ILEGAL ÎN TRANSNISTRIA ÎN 2006

17 iulie, 2018
CEDO A OBLIGAT RUSIA SĂ ACORDE COMPENSAȚII CELOR CINCI POLIȚIȘTI DEȚINUȚI ILEGAL ÎN TRANSNISTRIA ÎN 2006

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Rusia să acorde compensații în valoare totală de 90 de mii de euro celor cinci polițiști care au fost reținuți ilegal în Transnistria în 2006. Decizia respectivă a fost făcută publică marți, în cadrul unei conferințe la agenția INFOTAG, de către membrii Casei de avocatură „Hanganu, Tănase & Partenerii”.

Avocatul Andrei Bivol a comunicat că este vorba de Anatol Pohilă, Victor Vasilev, Igor Daţco, Ştefan Mangîr şi Constantin Condrea, care au fost deținuți în condiții inumane în instituții de forță din Transnistria.

„După ce au fost eliberați, s-a constatat că Ștefan Mangîr a suferit cel mai mult, căci i-au fost administrate în mod forțat substanțe psihotrope. Am depus o cerere la CEDO imediat după acest eveniment, iar acum, peste 13 ani, Curtea a venit cu o decizie în această cauză”, a spus el.

Potrivit lui, CEDO a stabilit că Moldova și-a îndeplinit obligațiile în privința drepturilor reclamanților, eliberându-i din închisoare, prin urmare de violările drepturilor reclamanților „rămâne responsabilă Federația Rusă”.

„Curtea a constatat că reclamanților le-a fost încălcat dreptul la libertate și siguranță, dreptul de a nu fi torturat și supus relelor tratamente și dreptul la un recurs eficient. În special, este vorba de faptul că procedurile de arest și reținerea polițiștilor în Transnistria nu constituie proceduri legale. Din cauza că oferă Transnistriei sprijin economic, politic şi militar, Rusia se face vinovată de încălcarea drepturilor reclamanţilor”, a spus avocatul.

CEDO a obligat Rusia să acorde 25 de mii de euro lui Ștefan Mangîr, 20 de mii de euro lui Constantin Condrea şi câte  iar 15 mii de euro celorlalţi trei polițiști, plus 3 mii de euro pentru cheltuieli de asistență judiciară.

Rusia trebuie să achite compensații timp de maxim șase luni după decizia Curții.

INFOTAG precizează: În 2006, cinci politişti de la Ministerul de Interne al Republicii Moldova au fost reţinuţi de trupele serviciului de securitate din Transnistria, fiind acuzaţi de spionaj pentru a-l răpi pe un politician transnistrean.

 

Comentarii [ 5 ] Adaugă

  1. 17.07.2018 04:27:29 Efim
    Dl Tanase este un om celebr in Moldova.
  2. 17.07.2018 04:31:59 Stanoslav
    Saraca este Rusia si pentru asta ea trebue sa plateasca bani.
  3. 17.07.2018 04:32:54 Olga
    Cat a costa serviciile dl Tanase, precis ca nu eftin.
  4. 18.07.2018 01:40:17 Dorina
    Pentru Alexandru Tanase momentu potrivit inca nu a venit.
  5. 18.07.2018 06:59:22 Ana
    Subiectu nu sa prezinta mare interes in societatea noastra...

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.