Reportaje

JURISTUL "DIONYSOS MERENI": DATORNICUL NOSTRU ÎNCEARCĂ SĂ SOLUŢIONEZE LITIGIUL CIVIL DINTRE AGENŢII ECONOMICI CU AJUTORUL PROCURORILOR

18 iulie, 2019
JURISTUL "DIONYSOS MERENI": DATORNICUL NOSTRU ÎNCEARCĂ SĂ SOLUŢIONEZE LITIGIUL CIVIL DINTRE AGENŢII ECONOMICI CU AJUTORUL PROCURORILOR

Datornicul nostru, compania "Univers Vin", încearcă să soluţioneze litigiul civil clasic dintre agenţii economici cu ajutorul relaţiilor de la Procuratura Anticorupţie, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, juristul companiei "Dionysos Mereni", Oleg Şeiman.

El a amintit că esenţa conflictului constă în faptul că, în primăvara anului 2015, în adresa "Univers Vin" (specializată în producerea distilatului de vin) au fost transmise peste 300 tone de vin.

"Conform contractului, noi trebuia să primim înapoi distilatul de vin, iar compania în cauză trebuia să ia drept plată pentru servicii acelaşi produs. Din păcate, au trecut câţiva ani, iar noi nu am primit nici distilatul de vin şi nici bani în locul acestuia. Deja în 2018, aproape trei luni am purtat negocieri cu administratorul "Univers Vin", Oleg Roşca, încercând să-l convingem să ajungem la o înţelegere. El mereu căuta motiv pentru a ne evita, iar apoi a încetat să mai răspundă la apeluri şi mesaje. Administraţia "Dionysos Mereni" s-a adresat în instanţa de judecată. Căci, atunci când există un conflict între doi agenţi economici, cel mai bun mod de a soluţiona litigiul este acţiunea în judecată. Judecătoria Anenii Noi de trei ori l-a chemat numit pe Roşca la şedinţe, dar el nu a venit", a spus juristul.

El a menţionat că, în litigiu, prejudiciul (sau datoria) care trebuie returnat de "Univers Vin" este de 3 milioane de lei.

"Aceasta estimare a fost bazată pe datele Biroului Naţional de Statistică pentru anul 2018. În martie 2019, instanţa a decis că întreprinderea lui Roşca trebuie să întoarcă aproape 3 mil. de lei. Şi dintr-o dată aflăm că pe numele unui reprezentant al "Dionysos Mereni" este iniţiată o cauză penală în numele Procuraturii Anticorupţie în baza plângerii lui Roşca. Suntem acuzaţi de abuz de putere şi de escrocherie. Adică încercarea de a recupera propriul bun sau valoarea acestuia se califica drept escrocherie?", se întreabă Şeiman.

El a subliniat că dosarul a fost iniţiat în aprilie 2019, dar până nu demult nu au fost întreprinse niciun fel de acţiuni de anchetă în baza acestuia.

"Abia în iulie au început percheziţiile, reţinerea şi ridicarea documentelor din dosarul penal, arestarea unui reprezentant al "Dionysos Mereni". Şi toate acestea în ajunul şedinţei Curţii de Apel Chişinău privind litigiul civil dintre cele două companii. Totodată, Roşca a desfăşurat o conferinţă de presă în care ne acuză pe noi, cei care i-am dat vin pentru distilare, de presiune, şi cere instanţei retragerea cererii", a spus juristul.

În opinia sa, Roşca încearcă cu ajutorul unor oameni ai legii neoneşti să schimbe situaţia după cum îi convine.

 

Comentarii [ 4 ] Adaugă

  1. 18.07.2019 12:25:35 Serhio
    Situatia este clara - "Univers Vin" nu vre sa plateasca bani...
  2. 18.07.2019 12:30:02 Galina
    Dl Dron acum maninca parafin cu gura plina...
  3. 20.07.2019 09:01:08
  4. 24.07.2019 09:45:58

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.