Reportaje

VALERII KLIMENKO CONSIDERĂ CĂ NAŢIONALISTUL MIHAIL BAGAS TREBUIE DEMIS DIN FUNCŢIA DE CONDUCERE

30 ianuarie, 2020
VALERII KLIMENKO CONSIDERĂ CĂ NAŢIONALISTUL MIHAIL BAGAS TREBUIE DEMIS DIN FUNCŢIA DE CONDUCERE

Preşedintele Congresului Comunităților Ruse din Republica Moldova, consilierul municipal Valerii Klimenko, îl îndeamnă pe Președintele Moldovei, Igor Dodon, să faciliteze demiterea lui Mihail Bagas din funcție a vicedirector al întreprinderii municipale „Autosalubritate”, acesta fiind „cunoscut pentru declarațiile sale xenofobe și rusofobe”.

El a amintit joi, în cadrul unei conferințe de presă la agenția INFOTAG, că Chișinăul „este practic controlat de Partidul prorus al Socialiștilor, iar primarul capitalei este Ion Ceban, unul dintre liderii formaţiunii”.

„Însă cu acceptul său, într-o funcţie de conducere la o întreprindere municipală este numit naționalistul ucrainean Mihail Bagas. El este cel care a spus că rușii din Donbass trebuie ucişi, care i-a numit pe cetățenii Moldovei ce simpatizează Rusia drept „vată moldovenească”. El este cel care i-a numit pe oamenii care au ars de vii în Casa Sindicatelor din Odessa drept „suta afumată”, cel care nu o dată a scris pe rețelele de socializare „Moartea ocupanţilor ruși”, cel care a declarat că numai unirea cu România poate salva Moldova”, s-a indignat Klimenko.

El a menționat că o contribuție considerabilă la victoria lui Ion Ceban și a PSRM la Chișinău au avut-o locuitorii capitalei vorbitori de limbă, care astăzi se întreabă cum această numire se referă la vectorul politic pro-rus al PSRM”.

„Domnule Președinte, vă întâlniți în mod regulat cu Ceban. Și, desigur, știți despre această numire scandaloasă. Bagas nu este pe placul locuitorilor Chișinăului, care ies deja la proteste, cerând să fie înlăturat din funcția publică, căci ei nu doresc ca acesta să primească salariu mare din impozitele lor. Ei nu vor să vadă într-o funcţie de conducere din Chișinău o persoană care promovează de fapt ideologia neofascismului”, a subliniat Klimenko.

În opinia sa, nu este corect ca „asemenea personaje ca Bagas să primească funcţii bine plătite din buzunarul contribuabililor atunci când întreaga lume comemorează victimele Holocaustului”.

 

Comentarii [ 2 ] Adaugă

  1. 03.02.2020 12:40:48 Petrea
    De ce acest om este destul de activ si sa ocupa cu politica in Moldova noastra?
  2. 03.02.2020 12:43:03 Maria
    Dl Klimenco este partener cu Sor, nu cred ca lumea asta nu intalege corect.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.