Comunicate de presă

INVITAțIE PENTRU PRESĂ

24 martie, 2017

Programul Novateca, Ministrul Culturii Monica Babuc și Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită la conferința de presă ce marchează lansarea celei de-a doua etape a campaniei naționale de sensibilizare „Ne vedem la bibliotecă!”. Evenimentul va avea loc în ziua de 27 martie 2017, ora 11:00 în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova (str. 31 august 1989 78 A, bloc 2, intersecția str. 31 august 1989 și str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni).

În rezultatul procesului de echipare și instruire realizat în mai mult de 1000 de biblioteci publice din țară, evenimentul va evidenția impactul semnificativ al bibliotecilor modernizate asupra vieții cetățenilor din R. Moldova și va familiariza publicul cu instruirile și serviciile moderne dezvoltate de biblioteci conform necesităților comunității.

Pe parcursul anului 2016, mai mult de 465.000 de cetățeni au vizitat bibliotecile publice și au beneficiat de acces gratuit la tehnologie, servicii moderne, instruiri și dezvoltare profesională. 14% din populația Moldovei au accesat pentru prima dată internetul la bibliotecă, 45% din vizitatorii bibliotecilor din Moldova și-au dezvoltat abilități care au crescut șansele lor de a fi angajați în câmpul muncii, iar fiecare al doilea vizitator care a aplicat online pentru un post de muncă în incinta bibliotecii a fost angajat.

Noua etapă a campaniei va canaliza promovarea și ofertele de servicii direct prin intermediul bibliotecilor publice locale. În următoarele șase luni, bibliotecile vor oferi și promova instruiri și activități în domeniile incluziunii digitale, familiei, educației non-formale pentru copii și tineri, sănătății, dezvoltării economice și agriculturii.

Pentru a vă informa despre serviciile moderne oferite astăzi de bibliotecile publice din Moldova, vă rugăm să accesați link-ul de mai jos: https://www.youtube.com/watch?v=cpW__UxsJU4

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.