Transnistria şi Găgăuzia

BIROUL DE REINTEGRARE CONSIDERĂ CĂ DECLARAŢIILE TRANSNISTRIEI DESPRE ACTELE TERORISTE PLĂNUITE ÎN REGIUNE SUNT SPECULATIVE

15 martie, 2023

Biroul pentru reintegrare consideră că declarațiile Transnistriei despre atacurile teroriste pregătite în regiune sunt speculative. După cum transmite „INFOTAG”, Biroul pentru reintegrare a afirmat acest lucru, comentând declaraţiile de la Tiraspol potrivit cărora în Transnistria au fost dejucate planurile de a comite atacuri teroriste împotriva liderilor din regiune și a membrilor delegației OSCE.

În comentariul său, Biroul a menționat că „versiunile prezentate de către Tiraspol nu sunt probate în modul stabilit de lege, poartă un caracter speculativ și nu reflectă investigații sau date confirmative elucidate de autoritățile competente ale Republicii Moldova”.

„Prin canalul de corespondență al reprezentanților politici (principalii negociatori ai Chișinăului și Tiraspolului – „I.”), Chișinăul a solicitat Tiraspolului prezentarea informațiilor detaliate pe acest incident și transmiterea persoanelor reținute sub răspunderea organelor naționale de drept în vederea desfășurării investigațiilor în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Solicitarea Chișinăului nu a fost satisfăcută, așa că rămân suspiciuni cu privire la veridicitatea versiunilor difuzate de Tiraspol în spațiul public”, a menţionat Biroul de reintegrare în comentariul său.

Cu o zi înainte, procurorul transnistrean Anatoli Gurețki a anunțat că în regiune se pregătea un atac terorist împotriva delegației OSCE conduse de președintele în exerciţiu al organizației, ministrul afacerilor externe al Macedoniei de Nord Bujar Osmani, care a vizitat Benderul pe 14 februarie.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2023.03.15 13:50 David
    De ce ei fac asa, cred ca special, ei vor destabilizarea situatiei!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.