Reportaje

MEMBRII FILIALEI BĂLŢI A PSD ADERĂ LA PDM

24 iunie, 2009
MEMBRII FILIALEI BĂLŢI A PSD ADERĂ LA PDM

Chişinău. O parte din membrii organizaţiei teritoriale a Partidului Social-Democrat (PSD) au decis că părăsesc formaţiunea pentru a adera la Partidul Democrat din Moldova (PDM).

La conferinţa de presă de miercuri de la INFOTAG, Alexandru Tureac, ex-preşedintele organizaţiei, a spus că pentru moment pleacă 50 de persoane din cele 180.

„Cred că în scurt timp mai bine de 80% din membrii filialei, pe care-i cunosc personal, vor pleca din PSD. Decizia de a pleca este legată de faptul că în viitoarele alegeri PSD nu s-a decis clar ce face şi nu a dorit consolidarea formaţiunilor social-democrate. Decizia noastră vine după aderarea lui Marian Lupu la PDM. Credem că el este politicianul care poate aduce stabilitate în ţară”, a spus Tureac.

El a precizat că PSD este la curent cu decizia lor, dar nu au discutat cu liderul PSD, Dumitru Braghiş.

„Noi am negociat cu Marian Lupu şi sîntem siguri că el nu este un proiect al cuiva, aşa cum se vehiculează. Pentru moment nu ni s-a promis nimic. Noi nu vom fi prezenţi în lista electorală a PDM”, a specificat Alexandru Tureac.

El afirmă că în scurt timp s-ar putea ca mai multe organizaţii ale PSD să adere la PDM.

„Eu cunosc asemenea organizaţii, dar nu voi da nume, pentru că fiecare trebuie să decidă pentru sine ce face mai departe. În alegerile apropiate cred că PDM are şanse reale de a deveni o forţă parlamentară puternică”, consideră Alexandru Tureac. 
 
Tureac a menţionat că Marian Lupu se bucură de mare succes în rîndul locuitorilor Bălţi şi, odată cu plecarea sa, Partidul Comuniştilor va pierde mai multe procente din electorat.

INFOTAG precizează: Filiala PSD din Bălţi a fost constituită în noiembrie 2008.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.