Politică

PREȘEDINTA MAIA SANDU: MOLDOVA ALEGE PACEA, CEEA CE CĂ ÎNSEAMNĂ CĂ MOLDOVA ALEGE UNIUNEA EUROPEANĂ

09 mai, 2024

Moldova alege pacea și astfel Uniunea Europeană. După cum relatează INFOTAG, acest lucru a fost declarat de Președinta Maia Sandu, în cadrul unei ceremonii solemne dedicate Zilei Europei. Sărbătorile au loc miercuri în PMAN din Chișinău, sub lozinca ”Libertate, Pace, Prosperitate: Libertatea ești tu!”.

„Ziua Victoriei asupra nazismului și Ziua Europei nu sunt contradictorii, dimpotrivă, Ziua Europei este o continuitate a victoriei forțelor aliate care a făcut posibilă pacea. Ziua Victoriei înseamnă Ziua Păcii pe continentul european.... Oricât ar încerca unii politicieni să ne dezbine, să ne împartă în „câştigători” şi „învinşi”, să ne spună că suntem diferiți, noi știm că rănile războiului sunt aceleași pentru toată Moldova”, a declarat președinta.

Ea a amintit că peste 260.000 de moldoveni au luptat împotriva Germaniei naziste.

" Toți cei aproximativ 56 de mii de oameni care nu s-au mai întors acasă din război sunt durerea noastră, durerea Moldovei Iar memoria celor ucişi nu este motiv de petrecere, ci lecție de întipărit în suflet Mai ales că azi, din nou, în Europa a izbucnit războiul. Și nu ne mai putem bucura de garanția păcii, așa cum am făcut 7 decenii. Războiul început de Rusia în Ucraina este o jignire față de cei care și-au dat viața pentru pacea dintre popoarele Europei.”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit președintei, „pacea nu este un concept ideologic”.

„Vrem pace pentru că ne iubim casa și familia. Și pentru că pacea e prioritatea noastră, Moldova alege Uniunea Europeană. Aderarea la UE pune Republica Moldova pe un făgaș de dezvoltare care va oferi cetățenilor noștri un viitor pașnic și sigur, acasă. Iar Moldova Europeană înseamnă o Moldovă cu prieteni puternici, de încredere, alături de care putem fi în siguranță.” a reamintit șefa statului.

Sandu a spus că Moldova este conștientă de avantajele aderării la UE.

„Acum depinde de noi să facem din Moldova un stat european până în anul 2030. Nimeni nu ne poate opri din drum dacă vom păși hotărât, împreună, pentru Moldova. În octombrie, moldovenii vor decide prin vot asupra viitorului țării la referendumul privind aderarea Moldovei la UE. Veniți la referendum - cât mai mulți, cei din satele și orașele noastre și cei din diasporă. Să ne construim împreună viitorul. Să nu lăsăm pe alții să ne decidă soarta în locul nostru. Și să arătăm lumii întregi cât de puternici suntem împreună. Iar până atunci să muncim, cot la cot, pentru a construi acasă Moldova Europeană, țara în care
toți cetățenii săi au loc. Unde instituțiile și legile lucrează în interesul oamenilor. Unde fiecare își poate realiza potențialul, unde oamenii sunt egali și liberi, indiferent de etnie, limbă vorbită, preferințe politice sau religioase.” a spus președinta.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2024.05.11 13:44 Ceslav
    Inca un furor pentru dna Sanda!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.