Transnistria şi Găgăuzia

PROMO-LEX: FORMATUL MISIUNII DE MENŢINERE A PĂCII PE NISTRU ESTE INADECVAT ȘI DEPĂŞIT

29 mai, 2023

Asociația pentru drepturile omului Promo-LEX consideră că „formatul actual al misiunii de menținere a păcii pe Nistru este este inadecvat și depășit din punctul de vedere al drepturilor omului”. După cum transmite „INFOTAG”, asociația a difuzat o asemenea declarație luni, cu ocazia Zilei internaționale a forțelor de menținere a păcii ONU.

„Chiar dacă unii actori din formatul de negocieri „5+2” insistă că misiunea de menținere a păcii de pe Nistru este un adevărat succes, argumentele vorbesc contrariul, iar principiile menționate mai sus nu sunt respectate. Această misiune a fost impusă de Federația Rusă, fiind compusă din părțile beligerante, implicate în războiul din 1992. În plus, Federația Rusă menține un contingent militar pe teritoriul țării noastre și desfășoară în mod constant exerciții militare alături de așa-numita „armată transnistreană”, punând în pericol viața și securitatea persoanelor”, notează activiștii pentru drepturile omului.

Aceștia au reamintit că, în ultimele trei decenii, reprezentanții misiunii de menținere a păcii de pe Nistru „au fost implicați în mai multe incidente legate de intimidarea apărătorilor drepturilor omului, intimidarea jurnaliștilor, rețineri ilegale și chiar în acte de violență și pierderi de vieți omenești”.

„Cu toate acestea, regimul de la Tiraspol continuă să insiste asupra rolului pozitiv pe care îl are această misiune de pacificare, iar critica misiunii este pedepsită dur, inclusiv prin detenție”, a menționat Promo-LEX.

Organizaţia s-a pronunţat din nou în favoarea „transformării formatului de forţe pacificatoare într-o misiune civilă internațională, cu scopul de a contribui la garantarea și asigurarea drepturilor omului în această regiune”.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2023.05.29 14:59 Grigore
    De unde ei stiu despre asta?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.