Transnistria şi Găgăuzia

DEPUTAŢII ADUNĂRII POPULARE A GĂGĂUZIEI ŞI-AU SUSPENDAT PARTICIPAREA LA GRUPUL DE LUCRU CU DEPUTAŢII PARLAMENTULUI MOLDOVEI

13 decembrie, 2023

Deputaţii Adunării populare a Găgăuziei (APG) şi-au suspendat participarea la grupul de lucru cu deputaţii Parlamentului Republicii Moldova. După cum transmite "INFOTAG", această decizie a fost luată la şedinţa APG de marţi.

Motivul acestei decizii l-au constituit modificările la Codul fiscal adoptate de Parlamentul Moldovei, care prevăd că în Găgăuzia TVA-ul li se rambursează antreprenorilor locali din bugetul autonomiei. Săptămâna trecută, la iniţiativa membrilor grupului parlamentar din Găgăuzia, au avut loc două întâlniri, la Parlamentul şi la Guvernul Republicii Moldova.

"Poziţia Chişinăului faţă de Găgăuzia nu s-a schimbat. Această decizie nefericită a fost un semnal că negocierile nu au dat rezultate. În fiecare lună, din banii câştigaţi de noi vor fi retraşi sistematic, metodic 10-15 milioane de lei, pe care i-am putea direcţiona către proiecte sociale. (...). Pur şi simplu ne-au tăiat de la Moldova. Ei spun unul şi acelaşi lucru, ca o mantră: "nu vom lucra cu cei care conlucrează cu bandiţii, cu Plahotniuc şi Şor, cu cei care-i sprijină, başcanul vostru Evghenia Guţul şi Dmitri Constantinov", a spus deputatul Serghei Cimpoeş. Vicepreşedintele APG Alexandr Tarnavschi s-a opus părăsirii grupului de lucru cu parlamentul de la Chişinău. El a menţionat că "aceasta este singura fereastră, singura uşă deschisă cu Chişinăul".

"Principalele probleme ale cetăţenilor sunt rezolvate la nivelul puterii executive (başcan şi Comitetul executiv), dar aceasta nu cooperează absolut deloc cu Guvernul Republicii Moldova. Prin urmare, dacă activităţile grupului sunt suspendate, acest lucru va avea un efect negativ şi mai mare pentru locuitorii autonomiei", a spus Tarnavschi.

În acelaşi timp, majoritatea deputaţilor s-au exprimat în favoarea suspendării participării la grupul de lucru, deoarece "nu aduce niciun rezultat".

Vicepreşedintele APG Nicolai Ormanji consideră că Găgăuzia ar trebui să caute sprijin din partea structurilor internaţionale.

"Trebuie să căutăm sprijin din partea structurilor internaţionale, pentru că ne nedreptăţesc. În Parlament, în Guvern, nu văd sprijin din partea actualei guvernări, aşa că propun să ne suspendăm activitatea", a spus Ormanji.

De asemenea, membrul grupului interparlamentar Demian Caraseni a cerut ca structurile internaţionale să fie notificate cu privire la suspendarea activităţii grupului de lucru. El a declarat că "la şedinţele grupului se vorbeşte frumos, dar partea găgăuză nu este auzită".

"Activitatea nu trebuie oprită complet, ci doar suspendate pentru o perioadă, pentru ca deputaţii de la Chişinău să-şi revadă atitudinea faţă de autonomie. Suspendarea activităţilor comisiei nu înseamnă un apel la acţiuni extremiste, întrucât suntem o ţară unică", a spus Caraseni.

Drept urmare, 17 deputaţi au votat pentru suspendarea participării la grupul de lucru, 11 au votat împotrivă, iar doi s-au abţinut.

Grupul de lucru din care fac parte deputaţi din APG şi din Parlamentul de la Chişinău a fost creat în 2015. Scopul principal al acestuia este armonizarea legislaţiei şi stabilirea dialogului între autorităţile Republicii Moldova şi cele din autonomia găgăuză. Activităţile grupului sunt susţinute de Fundaţia pentru pace Martti Ahtisaari (CMI) în cadrul proiectului "Dialog asupra Găgăuziei", finanţat de Finlanda şi Suedia.

În decembrie 2019, deputaţii APG au suspendat deja activitatea unui grup mixt cu deputaţi ai parlamentului moldovenesc, până când acesta va adopta un pachet de proiecte de lege privind Găgăuzia, convenit între Chişinău şi Comrat. Acele proiecte de lege n-au fost adoptate şi un nou grup de lucru a fost creat după alegerile din 2021.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2023.12.14 11:52 David
    Este un pas gresit pentru autonomia Gagauz Eri.
  2. 2023.12.15 13:25 Galina
    Multi gagauzii nu sunt de acord cu aceas pas gresit!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.