Transnistria şi Găgăuzia

BIROUL DE REINTEGRARE REGRETĂ FAPTUL CĂ AUTORITĂȚILE DE LA TIRASPOL AU REFUZAT ASIGURAREA ACCESULUI PENTRU DESFĂȘURAREA RECENZĂRII POPULAȚIEI ÎN CORJOVA

29 martie, 2024

Biroul de Reintegrare a exprimat regretul că atât negociatorul principal din Transnistria, cât și reprezentanții Tiraspolului în Comisia de Control Unificată „au refuzat categoric să asigure accesul și să ofere garanții de securitate” personalului „pentru desfășurarea recensământului populației în teritoriul comunei Corjova și în alte localități din raionul Dubăsari, necontrolate de autoritățile constituționale” ale Moldovei.

Conform informațiilor relatate de INFOTAG, comentând decizia autorităților transnistrene, Biroul și-a exprimat opinia că acestea au „politiizat excesiv problema”.

„Această reacție doar confirmă faptul că Tiraspolul continuă să mențină bariere artificiale între cele două maluri ale Nistrului și este orientat spre o confruntare permanentă cu autoritățile de la Chișinău”, consideră Biroul.

Anterior, reprezentanții Moldovei în CUC au cerut să nu li se pună piedici recenzorilor și să li se asigure securitatea în timpul desfășurării recensământului și a locuințelor începând cu 7 aprilie în localitățile din Zona de Securitate, în special în Corjova.

Cu toate acestea, autoritățile regionale au respins cererea, subliniind că Transnistria nu va permite desfășurarea recensământului populației și a locuințelor pe teritoriul său. În opinia lor, Corjova este un sat suburban al orațului Dubăsari.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.