Reportaje

22.02.2006 ÎN 2005 S-A OBŢINUT UN PROGRES MODERAT ÎN REALIZAREA UNOR PREVEDERI MAJORE ALE PLANULUI DE ACŢIUNI R. MOLDOVA –UE

22.02.2006 ÎN 2005 S-A OBŢINUT UN PROGRES MODERAT ÎN REALIZAREA UNOR PREVEDERI MAJORE ALE PLANULUI DE ACŢIUNI R. MOLDOVA –UE

Chişinău, 22 februarie. (INFOTAG). În anul 2005, a fost realizat un progres moderat în îndeplinirea celor mai importante prevederi ale Planului de Acţiuni R.Moldova – Uniunea Europeană. Concluzia aparţine experţilor Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT) şi ai Centrului de Analize „Expert-Grup”, care au prezentat, azi, raportul „Euromonitor” cu privire la implementarea Planului.

Potrivit Agenţiei INFOTAG, Valeriu Prohniţchi, directorul executiv al „Expert-Grup”, a precizat că progresele se datorează în principal voinţei politice, consensului social şi factorilor de ordin extern. „Planul de acţiuni RM-UE este un document foarte complex, care conţine peste 300 de domenii. Din această cauză, noi am decis să le monitorizăm pe cele prioritare: instituţiile democratice, problema transnistreană, reforma administraţiei publice, domeniul justiţiei, comerţul extern, reforma regulatorie, controlul frontierei, combaterea crimei organizate şi managementul migraţiei”, a spus Prohniţichi.

El a declarat că principala concluzie a experţilor „Euromonitor”-ului este că progresul moderat sau, în unele cazuri, chiar inexistenţa acestuia sînt condiţionate de termenul scurt de implementare a Planului, capacităţile administrative insuficiente, condiţiile de adaptare noi, care s-au creat în procesul de realizare.

„Un progres esenţial a fost înregistrat în 2005, în domeniul economic, cînd a fost atestată o creştere economică de 8%, o sporire a investiţiilor, şi sperăm că aceasta se va menţine încă 4-5 ani, pentru a asigura durabilitate. De asemenea, au evoluat relaţiile cu structurile finanţatoare internaţionale, în special, cu Fondul Monetar Internaţional. Din păcate, mai puţin progres sau chiar lipsa acestuia s-a înregistrat în reforma regulatorie, în lupta cu corupţia, unde deşi se depun eforturi, rezultatele încă se mai lasă aşteptate”, a estimat Prohniţchi.

Igor Boţan, preşedintele ADEPT, a precizat că realizările esenţiale în domeniul instituţiilor democratice se datorează parteneriatului politic, stabilit de formaţiunile politice din Parlament.

„Pentru crearea unui cadru propice de stabilitate şi consolidare a instituţiilor democratice, legislativul a operat modificări la mai multe acte legislative privind Serviciul de Informaţii şi Securitate, Curtea de Conturi, Codul Electoral, dar graba cu care s-a făcut acest lucru a afectat calitatea acestora. De asemenea, deşi s-a încercat o îmbunătăţire a cooperării autorităţilor publice cu societatea civilă, mecanismele de implementare a acestei cooperări întîmpină dificultăţi”, a spus Boţan.

În opinia autorilor raportului de monitorizare, pentru realizarea cu succes a Planului de Acţiuni, este necesar ca UE să se implice mai activ şi să acorde R. Moldova asistenţă logistică, financiară. „Euromonitorul” va fi realizat trimestrial.

INFOTAG precizează: Guvernul, care de asemenea urmăreşte implementarea Planului de Acţiuni RM-UE, a prezentat 2 rapoarte de monitorizare, în septembrie şi noiembrie 2005, iar acum elaborează un raport anual. La doi ani după demararea Planului, UE va prezenta un studiu de monitorizare propriu.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.