Reportaje

07.03.2006 ADJUTA-CIVES ÎL ACUZĂ PE PROCURORUL GENERAL DE RĂFUIALA CU PERSOANELE NEFAVORABILE

07.03.2006 ADJUTA-CIVES ÎL ACUZĂ PE PROCURORUL GENERAL DE RĂFUIALA CU PERSOANELE NEFAVORABILE

Chişinău. 7 martie. (INFOTAG). Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Adjuta-Cives l-a acuzat pe Procurorul General al R. Moldova, Valeriu Balaban, de răfuiala cu persoanele nefavorabile, în special, de tentative de condamnare a avocatului Alexandr Velcev.

Într-o conferinţă de presă susţinută, joi, la Agenţia INFOTAG, Velcev a declarat că firma Triada, la care el fusese angajat anterior, îl acuză de sustragerea tehnicii de birou, a băncii de date şi a certificatelor pentru embleme comerciale. Totodată, în anul 2005, lui Velcev i-a fost intentat un dosar penal.

Avocatul a declarat că nici o persoană interogată în cadrul anchetei nu poate fi citată ca martor în dosar, pentru că nu a văzut nimic personal, iar toate afirmaţiile se bazează pe cuvintele altor persoane. În plus, în calitate de martor în dosar figurează avocatul firmei, care de asemenea nu a văzut nimic.

«Mulţi angajaţi ai Procuraturii recunosc ilegalitatea acţiunilor Procurorului General, care caută să mă condamne într-un dosar fabricat, dar se tem că îşi vor pierde locul de muncă. Sînt sigur că este un dosar la comandă, şi Balaban personal este vinovat că pînă acum cazul nu a fost rezolvat”, a opinat Velcev.

Reprezentanţii Adjuta-Cives susţin că în anul 2005, au primit plîngeri similare de la circa 400 de persoane, iar peste 70% din faptele declarate s-au confirmat. În acest an, circa 80 de persoane au contestat deja acţiunile procurorului.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.