Reportaje

17.05.2006 ONG „CARASENI” A ANULAT UN TRAINING PRECONIZAT ÎN STÎNGA NISTRULUI PE MOTIV DE SECURITATE

17.05.2006 ONG „CARASENI” A ANULAT UN TRAINING PRECONIZAT ÎN STÎNGA NISTRULUI  PE MOTIV DE SECURITATE

Chişinău, 17 mai. (INFOTAG). Gheorghe Caraseni, preşedintele organizaţiei de consalting şi training „Caraseni”, susţine că seminarul „Planificarea strategică a organizaţiei”, care fusese prrogramat să aibă loc pe 12 mai, pentru organizaţii neguvernamentale (ONG) din stinga Nistrului, a fost anulat pe motiv de securitate.

Într-o conferinţă de presă susţinută, miercuri, la Agenţia INFOTAG, Caraseni a informat că organizaţia sa realizează un proiect finanţat de Ambasada SUA în Moldova, în cadrul căruia, în perioada aprilie-noiembrie, urma să desfăşoare mai multe seminare cu participarea ONG-urilor din ţară, inclusiv din Transnistria.

„Vineri, 12 mai, aveam planificat un asemenea seminar, dar cînd am ajuns la Tiraspol trei bărbaţi, care s-au prezentat ca fiind de la securitate, m-au rugat amabil să merg cu ei. M-am dus şi am avut o discuţie, în timpul căreia am fost avertizat că Uniunea Veteranilor din Transnistria, care are peste 12 mii membri, nu agreează seminarul pe care vreau să-l fac şi că s-ar putea să am probleme”, a spus Caraseni.

Potrivit lui Caraseni, reprezentanţii securităţii transnistrene i-au spus că dacă i-ar fi anunţat în prealabil asupra acţiunii planificate, l-ar fi asigurat cu securitate, dar în situaţia creată nu îi pot garanta siguranţa. „Deşi argumentele aduse de ei nu sînt cele mai credibile, mai degrabă, cuiva nu i-a convenit că are loc un seminar acolo, am decis să amîn seminarul. Totuşi aceasta nu înseamnă că nu va mai avea loc. Cu siguranţă va fi, dar nu am decis încă unde”, a promis preşedintele ONG „Caraseni”.

Gheorghe Caraseni a precizat că organizaţia sa este una total independentă şi nu se află sub egida nici unui finanţator.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.