Reportaje

02.04.2007 AVOCATUL VEACESLAV ŢURCAN SUSŢINE CĂ DEŢINUŢILOR DE LA SOROCA LI SE ÎNCALCĂ DREPTURILE ELEMENTARE

02.04.2007 AVOCATUL VEACESLAV ŢURCAN SUSŢINE CĂ DEŢINUŢILOR DE LA SOROCA LI SE ÎNCALCĂ DREPTURILE ELEMENTARE

Chişinău, 2 aprilie. (INFOTAG). Avocatul Veaceslav Ţurcan susţine că cele mai elementare drepturi ale deţinuţilor de la penitenciarul din Soroca sînt încălcate.

Luni, într-o conferinţă de presă la Agenţia INFOTAG, avocatul a menţionat că, în special, se încalcă drepturile deţinuţilor la întrevederi de scurtă şi de lungă durată; pentru întrevederi de scurtă durată la peste 1 200 de deţinuţi existau 4 camere speciale cu pereţi de sticlă, iar nu demult acestea au fost demolate şi deţinuţii se văd cu rudele şi cunoscuţii lor într-o cameră comună; penitenciarul are 7 camere pentru întrevederi de lungă durată (pînă la 5 zile). În aceste condiţii, potrivit lui Ţurcanu, rudele stau la coadă ore şi zile în şir ca să-i vadă pe deţinuţi; vizitatorii veniţi de departe caută locaţii în care să poată înnopta la Soroca, pentru că nu le vine rîndul la întrevederi pînă seara. Din această cauză, mai mulţi deţinuţi au intrat în greva foamei, iar alţii intenţionează, în semn de protest, să-şi taie vinele şi burţile.

Avocatul încearcă să-i convingă pe deţinuţi să obţină respectarea drepturilor pe cale legală. El a anunţat că a sesizat conducerea Ministerului Justiţiei, a Departamentului Instituţii Penitenciare, pe spicherul Marian Lupu şi pe vicespicherul Iurie Roşca şi dacă nu va obţine rezolvarea problemei la nivel naţional, se va adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Ţurcanu a declarat că în penitenciar se încalcă şi alte drepturi ale deţinuţilor, dar că administraţia Departamentului Instituţii Penitenciare i-a interzis să fotografieze, pentru a prezenta dovezi opiniei publice. Spusele sale au fost confirmate şi de rudele deţinuţilor, venite la conferinţa de presă.

Veaceslav Ţurcan a informat că a sesizat CEDO şi în altă problemă - necesitatea distrugerii cuştilor de fier în sălile de judecată. Dacă CEDO va decide demontarea cuştilor, hotărîrea va putea fi aplicată în Moldova, dar şi în alte state ex-sovietice din Europa, ca Rusia, Ucraina etc.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.