Reportaje

22.05.2007 COMPANIA ROMSYM DATA MOLDOVA A LANSAT ÎN PREMIERĂ LINIA DE PRODUSE SOFTWARE ADOBE CREATIVE SUITE 3

22.05.2007 COMPANIA ROMSYM DATA MOLDOVA A LANSAT ÎN PREMIERĂ LINIA DE PRODUSE SOFTWARE ADOBE CREATIVE SUITE 3

Chişinău, 22 mai. (INFOTAG). Compania Romsym Data Moldova a lansat, astăzi la Chişinău, într-o conferinţă de presă, în premieră pe ţară linia de produse software Adobe Creative Suite 3. Noua suită oferită de compania Adobe include un set de programe pentru designul de conţinut pe suport tipărit, web, interactiv şi mobil.

După cum transmite INFOTAG, Magda Neagu, reprezentantul companiei Adobe pentru România, Bulgaria, Ungaria şi Republica Moldova a declarat că noua linie include produse care vin în ajutorul atît designerilor print şi web, cît şi profesioniştilor foto şi video. „Compania Adobe va pune la dispoziţie 13 aplicaţii noi care vor putea fi cumpărate la preţuri competitive, ajustate pieţii din Moldova. Preţurile vor varia în dependenţă de fiecare cumpărător”, a mai declarat ea.

Victor Ciobanu, sales&marketing manager la comania Romsym Data Moldova a spus că în viitorul apropiat vor fi încheiate acorduri cu băncile din R. Moldova pentru a oferi posibilităţi de creditare a populaţiei. De asemenea, în toamnă vor fi lansate programe de informare şi educaţie pentru a preveni pirateria softurilor.

Noua linie a companiei Adobe include şase suite absolut noi alături de upgrade-uri complete pentru 13 aplicaţii independente, printre care: Photoshop CS3, InDesign CS3, Ilustrator CS3, Flash CS3 Profesional, Dreamweaver CS3, Adobe Premier Pro Cs3 şi After Effects CS3. Fiecare ediţie integrează diferite configuraţii ale produselor creative Adobe pentru a oferi maximum de libertate în design.

Compania Romsym Data Moldova a fost lansată în noiembrie 2006 şi este unicul distribuitor de software Adobe în Republica Moldova.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.