Poster financiar

ANRE A REDUS TARIFELE LA GAZELE NATURALE

29 octombrie, 2020
ANRE A REDUS TARIFELE LA GAZELE NATURALE

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a redus tarifele la gazele naturale. Potrivit agenţiei INFOTAG, Agenţia a desfăşurat miercuri o şedinţă publică în regim online, în cadrul căreia a fost examinată solicitarea de aprobare a preţurilor reglementate a celui mai mare furnizor de gaze naturale din ţară - "Moldovagaz".

Potrivit deciziei, preţul de intrare în reţelele de transport al gazelor naturale va fi de 2 613 lei/1000 metri cubi, cu 12,1% mai mic decât preţul aprobat în anul 2018. Preţul de ieşire din reţelele de transport al gazelor naturale va fi de 2 895 lei/1000 metri cubi, cu 9,5% mai mic decât preţul aprobat în anul 2018.

Preţul de ieşire din reţelele de distribuţie a gazelor naturale de înaltă presiune va constitui 3 910 lei/1000 metri cubi, cu 6,8% mai mic comparativ cu preţul anterior; de ieşire din reţelele de distribuţie a gazelor naturale de medie presiune - 4 018 lei/1000 metri cubi, cu 10,7% mai mic comparativ cu anul 2018; de ieşire din reţelele de distribuţie a gazelor naturale de joasă presiune - 4 298 lei/1000 metri cubi, cu 12,2% mai mic decât preţul anterior.

Valorile cheltuielilor reglementate ale furnizorului căruia i-a fost impusă îndeplinirea obligaţiei de serviciu public au fost ajustate în conformitate cu parametrii de actualizare prevăzuţi de Metodologie după cum urmează: indicele preţurilor de consum în Moldova pentru anul 2020 - 5,7 %; cursul de schimb mediu anual al monedei naţionale faţă de dolarul SUA a fost utilizat cel de 17,37 lei/USD.

Noile tarife includ posibilitatea de a achita restanţele abaterilor tarifare pentru perioada anterioară.

Activistul civic Alexandru Petkov, care este şi acţionar "Moldovagaz", a declarat la şedinţă că "tarifele ar trebui să fie şi mai mici, iar datoriile din regiunea transnistreană nu ar trebui luate în considerare".

El a subliniat că în Ucraina, care importă gaze din Rusia, cu care este în conflict, tariful pe gaz este de 1,5 ori mai mic decât în Moldova. În acelaşi timp, TVA pentru gazul consumat în Ucraina este de 20%, iar în Moldova - 8%.

"Vorbim despre costuri aprobate foarte clar şi despre preţul gazelor consumate. Suntem obligaţi să ţinem cont de cei care au datorii. Anul acesta a avut loc o întâlnire la nivel guvernamental, unde s-a discutat acest lucru. Metodologia şi legea nu permit ca aceste datorii să nu fie incluse în tarife", a spus în replică unul dintre directorii ANRE, Ştefan Creangă.

În prezent, Moldova achiziţionează gaze naturale de la "Gazprom" la un preţ mediu de $145 pentru 1000 metri cubi.

 

Se adaugă un comentariu

  • имя
  • email
  • mesaj
Vă mulțumim!
Comentariul a fost primit. Acesta va aparea pe site-ul după ce editorul îl aprobă.