Reportaje

19.09.2006 VIZITATORII EXPOZIŢIEI “AUTO&MOTOR SHOW’2006” VOR AVEA PARTE DE SURPRIZE ŞI REDUCERI

19.09.2006 VIZITATORII EXPOZIŢIEI “AUTO&MOTOR SHOW’2006” VOR AVEA PARTE DE SURPRIZE ŞI REDUCERI Chişinău, 20 septembrie, (INFOTAG). Expoziţia „Auto & Motоr Show’2006”, care va avea loc la Centrul Internaţional de Expoziţii „Moldexpo”, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, le va oferi vizitatorilor surprize şi reduceri. La eveniment vor participa 34 de companii specializate în producţie, vînzări şi prestări servicii, practic, din toate segmentele pieţei auto, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Agenţia INFOTAG, Arcadie Andronic, Director General al companiei „Poliproject Exhibitions”. În cadrul expoziţiei, în premieră pentru republică, va avea loc o competiţie de sunet auto – „Autosound'2006”. Cîştigătorii vor fi premiaţi cu seturi de aparataj audio pentru automobil, oferite de companiile „Gramofon” şi „Claxon”. Directorul companiei „Olmosdon-Plus”, Alexandr Corsac, a menţionat că persoanele care vor cumpăra articole ale companiei sale vor primi un card cu discont de 10%, iar cei care vor cumpăra 4 litri de ulei francez „Motul” vor beneficia de un litru suplimentar pe gratis. Sectorul bancar va fi reprezentat la expoziţie de BC Moldova Agroindbank. Andronic a mai relatat că, pe parcursul a doi ani, Poliproject Exhibitions a dublat spaţiile expoziţionale comercializate, dar în anul 2007 ar putea exista dificultăţi cu organizarea expoziţiei „VinMoldova”. “Noi sîntem dispuşi să-i susţinem pe vinificatori oferindu-le spaţii practic gratuit. Nici noi, nici Republica Moldova chiar din considerente politice nu poate renunţa la organizarea unei expoziţii de profil pentru ţară”, a mai spus Arcadie Andronic.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.