Reportaje

16.10.2006 VETERANII CONFLICTULUI TRANSNISTREAN AR PUTEA ORGANIZA ACŢIUNI DE PROTEST

16.10.2006 VETERANII CONFLICTULUI TRANSNISTREAN AR PUTEA ORGANIZA ACŢIUNI DE PROTEST

Chişinău, 16 octombrie. (INFOTAG). Organizaţia municipală Chişinău a Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului de Independenţă cere suspendarea din funcţie a ministrului Afacerilor Interne, Gheorghe Papuc, pe perioada anchetării cazului de tentativă de omor al maiorului Constantin Domnişor.

Mihai Tomacinschi, preşedintele organizaţiei, a amintit, luni, într-o conferinţă de presă la Agenţia INFOTAG, că, recent, pe geamul apartamentului lui Domnişor a fost aruncată o grenadă. Ulterior, maiorul a declarat presei că îl bănuieşte de această crimă pe ministrul Papuc, care anterior l-a ameninţat pe ofiţer cu răfuiala, pentru că acesta nu a dorit să-i cedeze apartamentul atribuit legal.

Veteranii războiului de pe Nistru au salutat faptul că Procuratura Generală a iniţiat o anchetă pe acest caz şi îşi exprimă speranţa că investigarea se va face în mod obiectiv, dar susţin că pentru aceasta ministrul ar trebui suspendat din funcţie. Veteranii mizează şi pe faptul că parlamentarii vor contribui considerabil la investigarea cazului.

“În cazul tergiversării anchetei şi continuării faptelor de intimidare de către ministrul Papuc a membrilor familiei Domnişor şi ai altor actuali şi foşti colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne ne rezervăm dreptul la acţiuni de protest în masă”, se spune într-o declaraţie a organizaţiei, care a fost distribuită jurnaliştilor la conferinţa de presă.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.