Reportaje

13.04.2007 PSL AFIRMĂ CĂ GUVERNAREA VREA SĂ-L ELIMINE DIN CURSA ELECTORALĂ

13.04.2007 PSL AFIRMĂ CĂ GUVERNAREA VREA SĂ-L ELIMINE DIN CURSA ELECTORALĂ

Chişinău, 13 aprilie. (INFOTAG). Partidul Socia-Liberal (PSL) susţine că declaraţia Ministerului Justiţiei potrivit căreia PSL nu ar avea preşedinte din anul 2005 reprezintă o încercare de eliminare a formaţiunii din actuala cursă electorală, sau, cel puţin, este menită să-i facă probleme.

Vineri, într-o conferinţă de presă susţinută de liderii partidului la Agenţia INFOTAG, Oleg Serebrean, preşedintele PSL, s-a arătat surprins şi indignat de afirmaţiile MJ, potrivit cărora el nu ar mai deţine funcţia respectivă încă din 2005. „Este o aberaţie totală ce se vorbeşte, o comandă de la Preşedinţie care vrea să lichideze anumite formaţiuni politice din actuala campanie electorală şi să arate cine este şeful în acest stat”, a opinat el.

Serebrean a anunţat că a cerut explicaţii ministerului, care a răspuns că, în 2005, nu ar fi avut loc nici un congres la care Serebrean să fi fost ales în calitate de preşedinte. „Nu este adevărat, în iulie 2005 congresul a avut loc, iar noi am prezentat la minister toate documentele necesare. Este straniu însă, că noi avem aceste documente, cu semnătura şi ştampila ministrului, iar ministerul nu le are”, a subliniat liderul PSL.

Oleg Serebrean a afirmat că, în cazul în care asemenea probleme ar exista în realitate, MJ ar fi trebuit să anunţe formaţiunea încă din 2005, sau cel puţin în 2007, cînd PSL şi-a anunţat intenţia de a participa în alegeri; că acum partidul a ajuns „într-o situaţie prostească, cînd candidaţilor lui li se refuză înregistrarea pentru că semnătura lui Serebrean nu ar fi valabilă”, că aceasta „creează şoc şi depresie în staff-urile PSL, tocmai acesta fiind scopul celor care au lansat această învinuire”.

Parlamentarul a mai apreciat că situaţia creată, care vizează mai multe formaţiuni politice din Moldova, este una de presiune nemaiîntîlnită pînă acum, dar „cel mai straniu este că la MJ lucrează neprofesionişti, care nici măcar nu ştiu cum să saboteze inteligent formaţiunile politice din Moldova”.

Serebrean a promis că se va întîlni cu reprezentanţii Consiliului Europei în Moldova şi OSCE, va solicita comunităţii internaţionale să monitorizeze campania electorală, „care doar poartă iluzia de corectă şi echitabilă”, şi în cazul în care pînă la 18 aprilie, MJ nu îşi va cere scuze de la PSL şi nu va confirma legalitatea lui Serebrean în funcţia de preşedinte al formaţiunii, partidul va acţiona ministerul în judecată. „Am discutat cu jurişti care ne-au spus că este o aberaţie ce se spune şi că vom ajunge la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului dacă va fi nevoie”, a precizat liderul PSL.

INFOTAG precizează: PSL l-a propus în calitate de candidat de Primar General al mun.Chişinău pe Corneliu Ciurea, vicepreşedintele formaţiunii.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.