Poster financiar

BĂNCILE ÎŞI ÎNCETINESC DEZVOLTAREA, FAPT CE SE RĂSFRÂNGE ASUPRA RENTABILITĂŢII ACTIVELOR ŞI CAPITALULUI

23 aprilie, 2020
BĂNCILE ÎŞI ÎNCETINESC DEZVOLTAREA, FAPT CE SE RĂSFRÂNGE ASUPRA RENTABILITĂŢII ACTIVELOR ŞI CAPITALULUI

Starea de urgență în Moldova, instituită la 17 martie, are consecințe serioase asupra economiei țării, inclusiv asupra sistemului bancar, unde efectele negative s-au manifestat aproape imediat. Carantina introdusă și autoizolarea populației suprimă cererea, după care oferta începe să scadă.

Drept urmare, în bănci se atestă o insuficienţă de plată, care riscă pe viitor să se transforme în pierderi și în scăderea accesibilităţii creditelor. Dar toate acestea se vor constata în baza rezultatelor pentru lunile martie și aprilie. Între timp, analizăm rezultatele băncilor în luna februarie 2020.

În februarie, puţin ce prevestea schimbarea tendinței de creștere treptată a indicatorilor activităţii financiare a sectorului bancar, înregistrată în 2019.

Astfel, activele totale ale celor 11 bănci au continuat să crească, majorându-se într-o lună cu 0,9% (+838,7 mil. lei) și au constituit 91 980,5 mil. lei. Principalii factori de creștere au fost majorarea din februarie a portofoliului de credite, a portofoliului de valori mobiliare și a sumei rezervelor minime ale băncilor în valută liber convertibilă. Un anumit rol în creșterea activelor l-a avut şi deprecierea din februarie a monedei naționale. Pe parcursul lunii, dolarul american în raport cu leul moldovenesc a crescut cu 0,3 lei, iar cursul monedei unice europene – cu 0,2 lei.

Cea mai mare creștere absolută a activelor s-a atestat la două bănci din primul grup al ratingului revistei „Profit” (cu active de peste 50% din mărimea medie a activelor pe sistemul bancar) – Moldindconbank (+241,9 mil. lei) și Moldova Agroindbank (+201,2 mil. lei). Creșterea activelor acestor bănci a însumat mai mult de jumătate din creșterea activelor întregului sistem. Și doar Eximbank a arătat o scădere a activelor (minus 1,4% sau minus 60,4 mil. lei).

În februarie, portofoliul de credite, la fel, a fost unul îmbucurător: volumul total al împrumuturilor a crescut cu 1,3% (+516,9 mil. lei). În același timp, s-a îmbunătățit şi calitatea creditelor. Astfel, dinamica schimbării creditelor neperformante a arătat o tendință negativă, căci volumul acestora a scăzut cu 1,4% (minus 48 mil. lei) față de ianuarie 2020.

Creștere a portofoliului de credite au demonstrat 9 bănci, dintre care Eximbank a avut cea mai mare creştere relativă (+ 10,6% sau 124,1 mil. lei). În termeni absoluţi, campioană la împrumuturi acordate a fost Mobiasbanca - OTP Group, care și-a majorat portofoliul cu 168,6 mil. lei (+2,7%). Portofoliul de credite a scăzut la două bănci – Energbank (minus 1,5% sau minus 13,7 mil. lei) și Moldova Agroindbank (minus 0,2% sau minus 30,5 mil. lei).

În februarie, băncile au „ridicat” valoarea portofoliului total de depozite cu 0,8% (+571,7 mil. lei). Șapte bănci şi-au majorat obligaţiunile de depozit față de clienți. Cea mai mare creștere relativă a prezentat Energbank (+4,8% sau +84,5 mil. lei). Titularul recordului după creșterea absolută a devenit Moldindconbank (+1,1% sau +158,9 mil. lei). Totodată, patru bănci și-au redus portofoliul de depozite. Cea mai mare scădere relativă și absolută a fost demonstrată de Eximbank (minus 1,8% sau minus 57,1 mil. lei).

La finele lunii, băncile au obţinut un profit de 155,1 mil. lei, ceea ce este cu 3,5% (sau 5,6 mil. lei) mai puţin decât profitul din ianuarie. Șapte bănci au înregistrat o scădere a venitului net. Principalele motive pentru scăderea veniturilor au fost:

a) scăderea venitului net din dobânzi (minus 9,1 mil. lei);
b) diminuarea diferenței de curs net (minus 6,6 mil. lei).

După indicele profitului, lider a fost, în mod tradițional, Moldova Agroindbank, care a obţinut 65,3 mil. lei. Iar primul după indicele dinamicii pozitive absolute şi al modificărilor relative ale profitului în februarie a devenit Eximbank (+419% sau +5,7 mil. lei).

Indicatori derivați:

Dinamica modificării rentabilităţii activelor (ROA) și rentabilității capitalului propriu (ROE) pe întregul sistem a constituit minus 0,04 puncte procentuale și, respectiv, minus 0,26 p.p.;

Moldova Agroindbank a înregistrat cel mai mare ROA în mărime de 2,9%. Eximbank a înregistrat cel mai mic ROA (0,4%);

Valoarea maximă a ROE de 17,7% este deținută, la fel, de Moldova Agroindbank. Valoarea minimă de 1,7% este deţinută de Eximbank;

În februarie, lichiditatea pe termen lung a constituit practic 0,72, majorându-se cu 0,01 p.p. pe parcursul lunii;

Indicatorul de mijloace proprii a scăzut cu 0,05 p.p., constituind 25,8%. Lichiditatea pe termen scurt pe sistem a scăzut cu 0,21 p.p. și a însumat 51%;

Numărul angajaților în sistemul bancar a crescut în februarie cu 14, constituind 7951 de persoane;

Numărul sucursalelor bancare în februarie a scăzut cu 11, până la 699 de unități.

 

Se adaugă un comentariu

  • имя
  • email
  • mesaj
Vă mulțumim!
Comentariul a fost primit. Acesta va aparea pe site-ul după ce editorul îl aprobă.