Русский Română

Partenerii dezvoltă Moldova

PROIECTELE DE DEZVOLTARE ȘI ASISTENȚĂ TEHNICĂ IMPLEMENTATE CU SPRIJINUL AGENȚIEI CEHE PENTRU DEZVOLTARE ÎMBUNĂTĂȚESC STAREA MEDIULUI AMBIANT ȘI SĂNĂTATEA LOCALNICILOR

25 septembrie, 2023
PROIECTELE DE DEZVOLTARE ȘI ASISTENȚĂ TEHNICĂ IMPLEMENTATE CU SPRIJINUL AGENȚIEI CEHE PENTRU DEZVOLTARE ÎMBUNĂTĂȚESC STAREA MEDIULUI AMBIANT ȘI SĂNĂTATEA LOCALNICILOR
Interviu acordat corespondentului agenției INFOTAG, Margareta Mocreac, de către Valeriu Conea, directorul general al companiei Boncom, partenerul local în realizarea proiectelor de dezvoltare finanțate de Agenția Cehă pentru Dezvoltare.

INFOTAG:  Dl. Conea, Vă rog sa ne spuneți când și cum a început cooperarea companiei Boncom cu Agenția Cehă pentru Dezvoltare?

VALERIU CONEA:
Compania noastră cooperează cu Republica Cehă din anul 1996, activând în domeniul de import al tehnologiilor și produselor de epurare și tratare a apei.  În anul 2002 am început cooperarea  cu Ministerul Mediului din Cehia,  iar apoi, în cadrul proiectelor realizate împreună cu Agenția Cehă pentru Dezvoltare, care a fost creată în anul 2008 și care este subordonată Ministerului ceh al afacerilor externe.

La început, cooperarea era sub formă de consultanță și elaborarea de strategii. Unul dintre primele proiecte pe care Boncom le-a implementat împreună cu partenerii cehi a fost legat de compania Apă Canal. În îndepărtatul 2000 am ajutat, împreună cu experții cehi, la soluționarea mai multe probleme tehnice cu care se confrunta atunci această companie.

”La mijlocul anilor 1990, în Republica Moldova exista un deficit acut de specialiști. Țara trecea printr-o perioadă foarte dificilă, mulți cetățeni plecau peste hotare în căutarea unui trai mai bun. Astăzi, lipsa de cadre, din păcate, este o problemă la fel de stringentă, mai ales în domeniul în care activează compania noastră. Avem în RM mulți juriști, specialiști în domeniul IT, economiști, dar nu avem specialiști în domeniul chimiei și a biologiei, ingineriei.” Valeriu CONEA

În prezent, Boncom este o întreprindere mixtă moldo-cehă care este înregistrată și la Camera de Comerţ a Cehiei (Czech Chamber of Commerce) și la CzechInvest – Agenţia de susţinere a antreprenoriatului şi investiţiilor, lucru care ne permite să participăm direct la tenderele organizate de partea cehă. De fapt, noi suntem partenerul local în cadrul proiectelor realizate de Agenția Cehă pentru Dezvoltare.  Compania noastră ajută la  pregătirea mai multor documente tehnice și juridice necesare pentru implementarea proiectelor.

INFOTAG: Care sunt cele mai importante proiecte implementate până în prezent de Agenția Cehă pentru Dezvoltare în parteneriat cu compania Boncom?

VALERIU CONEA:
Începând cu anul 2002  am realizat  proiecte finanțate de Ministerul Mediului din Cehia. Din 2008, suntem implicați în mai multe proiecte finanțate deja de Agenția Cehă pentru Dezvoltare. Multe dintre ele au ajutat la soluționarea unor probleme de mediu grave și chiar foarte grave din diferite regiuni ale țării.

Printre cele mai importante proiecte aș menționa construcția stației de epurare a apelor reziduale la grădinița din satul Pârâta, reconstrucția stațiilor de epurare și/sau a sistemelor de canalizare din Ștefan Vodă, Lipcani, Leova, Nisporeni, Vulcănești, Târnova și Cimișlia, reducerea riscurilor poluării legate de gestionarea resurselor de apă în orașul Leova, remedierea situației în satele Lunga şi Mărculeşti poluate cu produse petroliere, explorarea calității și cantității surselor publice de apă potabilă din sudul Moldovei, asistență tehnică și instituțională în tratarea deșeurilor solide la Cimișlia, Căușeni și Comrat, proiectul-pilot privind implementarea soluțiilor mobile și web pentru o comunicare eficientă între cetățeni și administrația publică locală Cimișlia.

De asemenea, am participat la implementarea proiectelor „Conceptul de micșorare a riscurilor de la stația de transformatoare 400/110/35 kV din Vulcăneşti”,  „Regenerarea depozitului de deșeuri periculoase (pesticide) din Cismichoi” și ”Livrarea conductei sub presiune la stația de purificare a apelor uzate din Hâncești”.

INFOTAG:  Ce proiecte  implementează la moment compania Boncom cu sprijinul Agenției Cehe pentru Dezvoltare?

VALERIU CONEA: 
Suntem pe ultima sută de metri în ce privește construcția și darea în exploatare a stației de epurare a apelor uzate din orașul Briceni. Costul total al acestui proiect este de 2,1 mil. euro.

Acest proiect este unicul în care Agenția Cehă a construit totul de la zero. A fost un proces dificil, cu multe provocări, dar pe care am reușit să le depășim cu ajutorul tuturor actorilor implicați. Acum stația, cu o capacitate de 1,020 m3/zi, se află în proces de testare.

Un alt proiect în curs de implementare ține de reconstrucția principalei stații de pompare a apelor reziduale din orașul Hâncesti. În cadrul acestui proiect, costul căruia este de 300 mii euro, a fost schimbată conducta de presiune de la stația de pompare până la stația de purificare. Conducta veche era într-o stare foarte, foarte proastă. Acum se finalizează lucrările la stația  de pompare.

De asemenea, este în curs de implementare proiectul ”Utilizarea durabilă a deșeurilor de vin în Moldova”. Acest proiect este implementat în parteneriat cu companiile ET Ceterea Winery și Imperial-Vin. Costul proiectului este de 40 mii euro.

INFOTAG: Din câte cunoașteți, ce alte proiecte au mai fost depuse sau urmează a fi depuse la Agenția Cehă pentru Dezvoltare pentru finanțare?

VALERIU CONEA:
Sunteți probabil la curent cu problemele serioase de ecologie cu care se confruntă municipiul Soroca unde, decenii la rând, apele reziduale și cele industriale se varsă zilnic în Râul Nistru.

La Soroca, cu mulți ani în urma, s-a făcut un studiu de fezabilitate, iar următoarea etapă ține de reluare discuțiilor referitor la  depunerea unei cereri de finanțare, inclusiv la Agenția Cehă pentru Dezvoltare. Spre deosebire de proiectul de la Briceni, cel de la Soroca este mult mai costisitor, pentru implementarea lui fiind necesare între 5 și 7 mil. de euro, bani care ar putea veni de la mai mulți parteneri de dezvoltare.

Sperăm foarte mult că autoritățile locale și cele centrale își vor uni eforturile și vor reuși să obțină finanțare pentru acest proiect atât de necesar municipiului Soroca și întregii țări dat fiind faptul că Râul Nistru, unde ajung toate apele  murdare din Soroca, este principală sursă de alimentare cu apă a orașului Chișinău și a altor localități.

Un alt proiect important pentru R.Moldova -  „Sprijin în eliminarea poluării a 3 principale puncte contaminate cu pesticide învechite în UTA Găgăuzia” - ar putea fi implementat în curând și este legat de colectarea, depozitarea și conservarea deșeurilor periculoase de pesticide.

De asemenea, așteptăm semnarea unui nou memorandum de cooperare între Guvernul Cehiei și cel al R.Moldova, în care sperăm să se regăsească din nou  problemele ecologice. Dar, din câte cunoaștem, Ministerul ceh de externe are ca scop implementarea proiectelor legate de eficiența energetică și energia regenerabilă.

INFOTAG: Cu ce provocări, probleme vă confruntați în procesul de implementare a proiectelor?

VALERIU CONEA:
Cel mai des ne confruntăm cu problemele de ordin birocratic sau organizatoric din partea administrațiilor publice locale (APL) sau centrale. De multe ori trebuie să așteptăm perioade îndelungate de timp emiterea anumitor documente sau ne lovim de lipsa de personal calificat în cadrul APL-urilor.

O problemă a fost și rămâne scutirea de TVA a proiectelor finanțate de partenerii externi.  Comisia pentru scutirea de TVA se reunește o dată la 3 luni de zile și doar dacă există mai multe pachete de documente. Dacă numărul acestora este insuficient, atunci comisia amână examinarea pentru alte 3 luni.

Uneori așteptăm 3-4 luni de zile pentru ca un proiect să fie scutit de TVA - este o perioadă mult prea mare și au fost cazuri când partenerii cehi au renunțat la finanțare deoarece proiectul urma să fie finalizat, de exemplu, în luna martie, dar comisia pentru scutirea de TVA urma să se întrunească abia în aprilie.

Problema birocrației a existat în guvernele anterioare și continuă și acum, din păcate, dar se observă un sprijin mult mai mare din partea actualului guvern comparativ cu guvernele precedente.

Cu câțiva ani în urmă, împreună cu o companie din Cehia, Boncom a participat la implementarea unui proiect de infrastructură în Georgia. Acolo decizia de scutire a proiectului de TVA a fost luată ”peste noapte”, chiar în timpul vizitei delegației cehe la Tbilisi pentru semnarea proiectul.

CITAT: ”Cu câțiva ani în urmă, împreună cu o companie din Cehia, Boncom a participat la implementarea unui proiect de infrastructură în Georgia. Acolo decizia de scutire a proiectului de TVA a fost luată ”peste noapte”, chiar în timpul vizitei delegației cehe la Tbilisi pentru semnarea proiectul.” Valeriu CONEA

Pe parcursul ultimelor două decenii, în RM ar fi putut să fie implementate zeci de alte proiecte cu ajutorul partenerilor externi, inclusiv a Agenției Cehe pentru Dezvoltare. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat din cauza reticenței autorităților centrale, care nu au sprijinit implementarea proiectelor în localitățile conduse de reprezentanți ai partidelor aflate atunci în opoziție. Interesul politic a fost cel care a pus de multe ori bețe în roate!

Dacă ne referim la cooperarea cu autoritățile curente, atunci pot spune că   astăzi procesul de luare a deciziilor este mai rapid și este mult mai ușor să obții o întrevedere cu factorii de decizie, inclusiv cu miniștrii sau chiar și cu Dl prim-ministru. Acum lucrurile sunt mult simple.

INFOTAG: Cum schimbă aceste proiecte aspectul RM și condițiile de viață ale cetățenilor? Ce alt impact au aceste proiecte asupra comunităților locale?

VALERIU CONEA:
Pe langa faptul ca proiectele implementate cu sprijinul Agenției Cehe pentru Dezvoltare îmbunătățesc starea mediului ambiant și sănătatea localnicilor, ele mai contribuie și la o dezvoltare continuă a localităților.

Se îmbunătățește infrastructura localităților, acestea devin mai curate, mai frumoase și mai bine amenajate, se creează noi locuri de muncă. Oamenii au acces la servicii și produse de calitate.

INFOTAG: Cum este percepută asistența cehă de către societatea moldovenească?

VALERIU CONEA:
Evident că orice tip de asistență este percepută în mod pozitiv. Noi informăm localnicii despre proiectele pe care le implementăm și despre impactul acestora, cum ele vor schimba aspectul localităților. De obicei, proiectele se bucură de sprijinul locuitorilor. Totuși, în unele cazuri, foarte rare, există și voci care se pronunță împotrivă. Nu este exclus că sunt plătiți pentru aceasta.

Ceea ce ne-am dori din partea cetățenilor și a administrațiilor publice locale și centrale este o mai bună conlucrare și implicare în aceste proiecte, atât financiar cât și cu resurse umane.
Pe alocuri, ne lovim încă de foarte multă birocrație.

INFOTAG: Contribuția comunităților este o condiție obligatorie pentru implementarea acestor proiecte? Dacă da, cât de receptive sunt localitățile? Reușesc ele să adune sumele necesare?

VALERIU CONEA:
Avem proiecte finanțate de Agenția Cehă 100% dar și proiecte care necesită co-finanțare. Receptivitatea localităților este strict proporțională cu mărimea bugetelor pe care le au la dispoziție. Având în vedere că bugetele locale sunt mai tot timpul limitate, vă dați seama că nici receptivitatea administrațiilor publice locale nu este pe măsura așteptărilor.

INFOTAG: Cum sunt selectate localitățile unde sunt implementate proiecte cu sprijinul Agenției Cehe pentru Dezvoltare? Ce criterii trebuie ele să îndeplinească?

VALERIU CONEA:
Aș dori să menționez că metoda de lucru a Agenției Cehe pentru Dezvoltare diferă de metoda de lucru a agențiilor similare din alte țări partenere ale Republicii Moldova.

În acest caz, autoritățile publice locale sunt cele care identifică problema cu care se confruntă localitatea X sau Y și, prin intermediul ambasadei Cehiei la Chișinău, se adresează Agenției Cehe pentru Dezvoltare cu rugămintea de a ajuta la soluționarea ei. Cererea de finanțare ajunge la Ministerul ceh de Externe, căruia agenția i se subordonează. Ministerul trimite experți la fața locului care evaluează situația și apoi se decide dacă acest proiect va fi finanțat sau nu.

În cazul proiectelor mari, de la 500,000 de euro în sus, această procedură poate dura până la 2 ani.

Unul dintre criteriile de bază în selectarea proiectelor este gravitatea problemelor de mediu cu care se confruntă o localitate sau alta.

INFOTAG: De ce vă poate ajuta Guvernul RM în implementarea acestor proiecte?

VALERIU CONEA:
După cum am menționat deja, aprobarea scutirilor de TVA este o problemă majoră. Ne dorim foarte mult ca Guvernul să urgenteze această procedură. Mai ales că Guvernul, indiferent de culoarea politică, beneficiază de pe urma acestor proiecte, în special în timpul campaniilor electorale, când se laudă că au schimbat lucrurile în țără. Anume din acest considerent, tergiversarea scutirii de TVA a proiectelor finanțate de partenerii externi este de neînțeles!

INFOTAG: Dar ce părere au partenerii cehi despre cooperarea cu autoritățile locale/companiile din RM în general și compania Boncom în particular?

VALERIU CONEA:
Din câte cunoaștem, partenerii cehi sunt mulțumiți de cooperarea cu Boncom. Iar faptul că atunci când se lovesc de probleme din sistem apelează anume la noi confirmă acest lucru. Aparent, partenerii noștri sunt mulțumiți de cooperarea cu autoritățile locale, chiar dacă pe alocuri se confruntă cu unele rețineri, lipsuri sau abateri etc.
 
 
 *Acest articol a fost scris cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe și Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova.
 

Comentarii [ 3 ] Adaugă

  1. 25.09.2023 06:14:38 Valeriu
    Chite proecte bune pentru oameni se implementeaza in regiunile Moldovei cu ajutorul Republicii Cehia! Nu am stiut despre asta...
  2. 25.09.2023 06:16:24 Victoria
    Se vada ce Cehia este partenier Moldove adavarat!
  3. 05.11.2023 01:03:31 Sara
    Este speccialist bun si real, el nu face numai bla-bla-bla si practic nimic.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.