Reportaje

18.10.2005 AVOCAŢII LUI VICTOR ŢURCANU AU CONTESTAT HOTĂRÎREA PRIVIND ARESTAREA PREVENTIVĂ A ACESTUIA ÎN CURTEA DE APEL

18.10.2005 AVOCAŢII LUI VICTOR ŢURCANU AU CONTESTAT HOTĂRÎREA PRIVIND ARESTAREA PREVENTIVĂ A ACESTUIA ÎN CURTEA DE APEL

Chişinău, 18 octombrie. (INFOTAG). Gheorghe Amihalachioaie şi Alexandru Tănase, avocaţii preşedintelui BC „Victoriabank”, Victor Ţurcanu, au contestat decizia privind arestarea preventivă a clientului lor în Curtea de Apel. Despre aceasta ei au comunicat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG.

Gheorghe Amihalachioaie a menţionat că Victor Ţurcanu nu este vinovat şi nu a exclus că arestarea lui „a fost înscenată”.

El a precizat că preşedintelui BC „Victoriabank” i se incriminează că ar fi luat mită de $15 mii de la avocatul Dorel Ţurcan pentru facilitarea obţinerii unui credit în valoare de $550 mii de către firma «Fraţii Nichifor».

„Nu corespunde realităţii informaţia precum că Victor Ţurcanu a fost prins în flagrant delict. În momentul primirii acestei sume de la firma respectivă a fost reţinut Dorel Ţurcan. Victor Ţurcan a fost reţinut în seara zilei de 12 octombrie, în plină stradă, în timp ce se deplasa de la serviciu acasă. Automobilul său a fost oprit, şoferul – maltratat, iar el - dus la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei” – a spus avocatul.

Gheorghe Amihalachioaie afirmă că, deşi Dorel Ţurcan l-a rugat anterior pe Victor Ţurcanu să faciliteze acordarea acestui credit, făcînd aluzie „că-l va mulţumi”, preşedintele BC „Victoriabank” l-a refuzat, „brutalizîndu-l chiar şi spunîndu-i că, dacă vrea să obţină un credit, trebuie să depună documentele necesare la bancă, în mod regulamentar”.

El nu a exclus că Victor Ţurcanu „a devenit victima jocurilor care au început în luna mai a anului curent între acţionarii băncii”.

Avocatul a amintit că tensiunile între acţionari au început după comercializarea în mai a 28,6% din acţiunile băncii, în proprietatea cărora au intrat cinci firme, inclusiv trei firme străine. Potrivit spuselor sale, unii din noii acţionari chiar l-au ameninţat cu moartea pe Victor Ţurcanu, în cazul în care nu va proceda după cum doreau ei. Totodată, el nu a precizat ce cerinţe i-au înaintat preşedintelui BC „Victoriabank” aceşti acţionari.

„Victor Ţurcanu a făcut mai multe adresări în această problemă, inclusiv preşedintelui ţării, procurorului general, dar fără rezultat” – a spus el.

Alexandru Tănase susţine că „nu există motive întemeiate pentru menţinerea stării de arest preventiv în cazul lui Victor Ţurcanu”.

„Noi nu sîntem împotriva anchetării de către organele de resort a presupuselor încălcări, dar acest lucru trebuie făcut în conformitate cu legislaţia în vigoare. În cazul lui Victor Ţurcanu nu există nici un motiv legal pentru ca acesta să fie anchetat în stare de arest. El trebuie pus în libertate imediat” – a spus avocatul.

Cei doi avocaţi au atras atenţie asupra faptului că nici starea sănătăţii lui Victor Ţurcan nu permite menţinerea acestuia în stare de arest. Ei susţin că din 1988 preşedintele BC „Victoriabank” este invalid de grupa a doua (este beteag de un picior). În plus, în septembrie anul curent el a fost implicat într-un accident rutier şi în rezultat are o mînă în gips şi comoţie cerebrală.

Alexandru Tănase susţine că condiţiile în care este deţinut Victor Ţurcanu nu corespund rigorilor internaţionale.

Potrivit spuselor sale, dacă Curtea de Apel nu va satisface cererea avocaţilor şi nu va anula decizia de menţinere în arest preventiv a lui Victor Ţurcanu în decurs de trei zile, acesta va depune o plîngere împotriva guvernului Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Avocaţii vor cere examinarea plîngerii în regim de urgenţă.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.