Reportaje

06.07.2006 AVOCAŢII DIN MOLDOVA SUSŢIN CĂ PROCURATURA GENERALĂ ÎI INTIMIDEAZĂ

06.07.2006 AVOCAŢII DIN MOLDOVA SUSŢIN CĂ PROCURATURA GENERALĂ ÎI INTIMIDEAZĂ

Chişinău, 6 iulie. (INFOTAG). Avocaţii din Moldova susţin că Procuratura Generală (PG), prin Procurorul General, Valeriu Balaban, îi intimidează pentru a-i determina să nu se adreseze organismelor de drept internaţionale, inclusiv Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Potrivit Agenţiei INFOTAG, într-o conferinţă de presă, susţinută, joi, de mai mulţi avocaţi, Gheorghe Amihalachioaie, preşedintele Baroului Avocaţilor din Moldova, a spus că PG a intentat dosare avocaţilor Ana Ursachi (cazul Serghei Gurgurov), şi Roman Zadoinov (cazul Vitalii Colibaba), pe motiv că aceştia ar fi afirmat pe nedrept că clienţii lor au fost torturaţi de către poliţişti.

„În scrisoarea PG, semnată de Valeriu Balaban, şi care a sosit la Barou, se spune că avocaţii care se vor adresa organismelor internaţionale pentru a-şi proteja clienţii, riscă dosare penale, pe motiv că ar abuza în serviciu. Această intimidare este ceva anormal într-un stat democratic şi prejudiciază grav imaginea ţării noastre”, a opinat Amihalachioaie.

Vitalie Nagaceveschi, preşedintele organizaţiei „Juriştii pentru drepturile omului”, a spus că în cazul în care avocaţii se vor plînge la CEDO că Guvernul Moldovei le pune obstacole să se adreseze instanţei, ţara riscă penalizări serioase, iar „Parlamentul Moldovei ar trebui să-l demită pe Valeriu Balaban din funcţia de procuror general, din motiv că prin intimidările sale el a încălcat drepturile elementare ale omului”.

Membrii Baroului de Avocaţi au promis să facă uz de toate instrumentele legale pentru a se opune presiunilor de orice gen şi a evita orice prejudiciere a independenţei avocaţilor.

Roman Zadoinov, avocatul lui Vitalie Colibaba, supus torturii în aprilie 2006, a depus deja o cerere la CEDO şi a cerut despăgubiri morale de 600 mii euro, inclusiv pentru punerea de obstacole de către Guvernului Moldovei.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.