Reportaje

22.11.2006 EXPERŢII AFIRMĂ CĂ TOŢI CANDIDAŢII DE BAŞCAN AL GĂGĂUZIEI ÎNCALCĂ LEGISLAŢIA ELECTORALĂ

22.11.2006 EXPERŢII AFIRMĂ CĂ TOŢI CANDIDAŢII DE BAŞCAN AL GĂGĂUZIEI ÎNCALCĂ LEGISLAŢIA ELECTORALĂ

Chişinău, 22 noiembrie. (INFOTAG). Experţii Asociaţiei Presei Independente (API), Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), ai Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADOM) consideră că toţi cei 4 candidaţi independenţi la funcţia de başcan (guvernator) al UTA Găgăuzia încalcă legislaţia, deşi nu foarte grav. Aprecierile au fost făcute marţi, 22 noiembrie, într-o conferinţă de presă în care au fost prezentate rapoartele de monitorizare a alegerilor din Găgăuzia.

Acţiunea are loc în cadrul proiectului „Alegeri libere şi corecte pentru Guvernatorul Găgăuziei”, care se implementează în perioada octombrie 2006 – ianuarie 2007, cu sprijinul financiar al Fundaţiei Eurasia în Moldova.

Potrivit Agenţiei INFOTAG, Igor Boţan, preşedintele ADEPT, a menţionat că, candidaţii de başcan încalcă legislaţia îndemnîndu-se unii pe alţii. „Dacă unul din candidaţi utilizează resursele administrative, alţii vazînd acest lucru se folosesc de relaţiile în mass-media sau alte facilităţi. În asemenea context, nu putem face reproşuri nimănui. Cu toate acestea, consider că alegerile din Găgăuzia, în mare parte, sînt corecte şi vor fi lăudate atît la nivel naţional, cît şi internaţional”, a opinat Boţan.

El a declarat că Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia este deschisă pentru colaborarea cu ADEPT, care a elaborat împreună cu CEC 600 de postere cu sloganul ”Votează corect”, care vor informa cetăţenii despre data şi locul alegerilor; flaiere „Ghidul tînărului alegător”, în limba de stat, rusă şi găgăuză şi un buletin informativ. Materialele se distribuie pe tot teritoriul Găgăuziei.

Paul Strutzescu, preşedintele LADOM, a informat că, în perioada 29 octombrie – 15 noiembrie 2006, cînd s-a efectuat monitorizarea, au fost observate tendinţe negative în desfăşurarea procesului electoral. În special, pe materialele de propagandă nu se indică tipografia, tiparul, ceea ce denotă lipsa de transparenţă financiară în cheltuielile operate de candidaţi în scopul agitaţiei electorale; au fost înregistrate cîteva cazuri în care poliţiştii au reţinut nemotivat cetăţeni care îi susţin pe concurenţii electorali ai actualului başcan al Găgăuziei.

Nicolae Negru, reprezentantul API şi al Centrului Independent de Jurnalism, a anunţat că, în perioada 11-17 noiembrie a.c., cînd a fost monitorizată mass-media, s-a constatat o tendinţă de reducere a implicării posturilor audiovizuale de acoperire naţională în susţinerea lui Tabunşcic. „Postul public de radio, dar şi cele locale au adoptat o atitudine similară şi evită chiar să difuzeze ştiri critice la adresa contracandidaţilor lui Tabunşcic”, a precizat Negru, care a apreciat, totodată, că şi ziarele publice regionale demonstrează, în ultima perioadă de monitorizare, o înclinaţie spre echilibru, publicînd tot mai multă publicitate şi materiale de educaţie electorală.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.