Reportaje

„LIGA TINERETULUI RUS” A ÎNDEMNAT MITROPOLIA MOLDOVEI SĂ EXCOMUNICE CONDUCEREA ŢĂRII DIN BISERICĂ

10 decembrie, 2013
„LIGA TINERETULUI RUS” A ÎNDEMNAT MITROPOLIA MOLDOVEI SĂ EXCOMUNICE CONDUCEREA ŢĂRII DIN BISERICĂ

Liga tineretului rus a îndemnat Mitropolia Moldovei să excomunice conducerea ţării din biserică „pentru încălcarea principiilor morale ale creştinismului”. Despre aceasta a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia „INFOTAG”, reprezentantul organizaţiei neguvernamentale, Vladimir Carmanov.

Potrivit spuselor sale, societatea este indignată de activitatea legislativă a guvernului şi parlamentului, care adoptă legi imorale.

În particular, Carmanov este indignat de decizia guvernului, prin care data de 25 decembrie este declarată zi de odihnă, deoarece în această zi România şi alte ţări din Occident sărbătoresc Crăciunul pe stil nou.

„Conducerea Mitropoliei, în persoana Mitropolitului Chişinăului şi a Întregii Moldove, Vladimir, ar putea să-şi aducă aminte de promisiunile făcute în luna mai 2013, faţă de toţi creştinii ţării. Dacă nu greşesc, atunci a fost înaintat un ultimatum autorităţilor, prin care biserica Moldovei se împotrivea adoptării Legii cu privire la asigurarea egalității, care, în rezultat, a fost adoptată. Considerăm că, este încă o batjocură în adresa tradiţiilor seculare ale credinţei societăţii multinaţionale a Republicii Moldova”, consideră sura citată.

Carmanov a propus ca acest subiect să fie discutat la următoarea şedinţă a Sinodului.

Membrul consiliului organizaţiei „Patria – Uniunea Euroasiatică”, Igor Cucer, presupune că, doar Mitropolia şi credincioşii sunt în stare să protejeze valorile tradiţionale ale creştinismului.

„Partidele de stânga şi liderii acestora şi-au demonstrat incapacitatea de a rezista în fața conducerii, care prosteşte populaţia cu valori liberale pseudo europene. Au putut folosi tribunele parlamentare ca instrument de influenţă, dar nu s-au folosit de această posibilitate. De aceea, biserica rămâne ultima noastră speranţă de a calma autorităţile. Moldova are o istorie militară cu care se poate mândri, putem prieteni şi înţelegem noţiunea de familie, ca iubirea dintre un bărbat şi o femeie”, a spus Igor Cucer.

 

Comentarii [ 4 ] Adaugă

  1. 10.12.2013 03:18:19 andi
    Mitropolia Basarabiei sa construiasca mai multe biserici sa putem merge in ele. Mitropolia Moldovei sa ramana cu putini CRESTINI ORTODOSI daca asa vor ei.
  2. 10.12.2013 03:41:18 Nic
    Cred ca cei din Liga trebuie sa plece la Moscova si acolo sa comande cu Putin.
  3. 14.12.2013 06:40:59 Minhtruong
    o mică precizare: Unimedia slpuitează clar statutul noului ”lăcaș sfe2nt”— biserică privată.Citez:Șeful Direcției funciare din cadrul primăriei Chișinău, Nicolaie Crăciun, a declarat pentru agenția citată că een locul parcului va fi construită o biserică privată.centeresant, Mitropolia Moldovei, contacte2nd pe Dumnezeu prin conecțiunea ierarhică de la Moscova (reprezentantul intereselor Celui de sus fiind some Gundiaiev), cum se eempacă cu faptul apariției unor concurenți de rit privat pe făgașul acestui veșnic busness.La drept vorbind, personal nu mă neliniștește conflictul bazat een gestiunea ”terenului de activitate”, ceet eensăși prețul la ”opiumul pentru popor”, care een ambele cazuri nu e oferit, ci se vinde contra plată și calitatea lui.Sper să fie un opium veritabil și nu unul vulgar, made in China.
  4. 19.12.2013 05:14:20 Mohamed
    Cam confunzi noţiunea de creştinism cu cea de oosodrxitm, care este şi el o sectă oarecare een numărul imens de confesiuni creştine.A nu se uita că ortodoxia majoritară din RM e een servicul unui stat străin şi deloc prietenos.

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.