Reportaje

PRODUCĂTORII AGRICOLI SOLICITĂ GUVERNULUI SĂ FACĂ ORDINE PE PIAŢA PRODUSELOR PETROLIERE

15 august, 2014
PRODUCĂTORII AGRICOLI SOLICITĂ GUVERNULUI SĂ FACĂ ORDINE PE PIAŢA PRODUSELOR PETROLIERE Producătorii agricoli consideră că preţurile la produsele petroliere în Moldova sunt umflate şi solicită Guvernului să se implice în situaţie.

 

Preşedintele Uniunii Republicane a Producătorilor Agricoli UniAgroProtect, Alexandru Slusari, a spus vineri, într-o conferinţă de presă la agenţia „INFOTAG”, că „conform calculelor matematice, importatorii de produse petroliere trebuie să reducă preţurile la carburanţi, deoarece sunt cele mai mari din regiune”.

 

„În ultimul timp, o dată cu introducerea embargoului la fructe, mulţi au uitat despre situaţia de pe piaţa produselor petroliere, unde importatorii nu respectă nici propriile decizii, când fac referire la deprecierea leului faţă de dolar, euro şi preţul pentru un baril de petrol. Din 9 martie 2014, când preţurile la carburanţi s-au majorat pentru ultima dată, leul şi-a consolidat poziţiile faţă de euro cu 0,45 lei, iar un baril de petrol s-a ieftinit cu $4,5, astfel, nu există motive pentru a păstra preţurile actuale la staţiile PECO”, a menţionat Slusari.

 

Conform calculelor sale, „preţul la motorină nu trebuie să depăşească 16,5 lei/litru, iar la staţiile PECO acesta este cu 1 leu mai mare”.

 

„Cerem Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Consiliului Concurenţei şi Guvernului să se implice în situaţie. În prezent agricultorii muncesc în condiţii de criză, dar importatorii de carburanţi nu se grăbesc să reducă preţurile”, a spus Slusari.

 

Reprezentantul Federaţiei Naţionale a Fermierilor, Vasile Mîrzenco, consideră că autorităţile sunt influenţate de marii importatori de carburanţi, de aceea ignoră nevoile producătorilor agricoli.

Comentarii [ 2 ] Adaugă

  1. 19.08.2014 06:15:09 Nicolae
    Dl SLUSARI are 100% dreptate...
  2. 19.08.2014 06:17:15 Dumitru
    In asa ramura ca AGRICULTURA la virfu conducerii trebue sa sta asa oamenm ca dl SLUSARI!!!

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.