Reportaje

UNIUNEA CENTRISTĂ SPERĂ SĂ TREACĂ ÎN PARLAMENT

21 noiembrie, 2014
UNIUNEA CENTRISTĂ SPERĂ SĂ TREACĂ ÎN PARLAMENT Uniunea Centristă din Moldova speră să treacă în Parlament la alegerile din 30 noiembrie, acumulând cel puţin 6% din voturile alegătorilor.

 

Preşedintele formaţiunii politice, Dan Petrache, a relatat vineri, într-o conferinţă de presă la agenţia „INFOTAG”, că „poziţia actualei guvernări şi a partidelor politice, în particular, a obligat UCM să se implice în viaţa politică a ţării şi să participe la alegeri”.

 

Potrivit spuselor sale, „actuala clasă politică a pierdut încrederea populaţiei. Iar 60% niciodată nu au fost membri de partid, nu au colaborat cu nici un bloc electoral şi sunt gata să-şi dea votul pentru o nouă forţă politică”.

 

Petrache consideră că „Moldova are nevoie de o guvernare nouă, o forţă nouă, care va dezvolta ţara şi va continua integrarea în Uniunea Europeană”.

 

El a menţionat că „în noul Parlament nu se va alia cu nici un partid, ci va colabora doar cu poporul”.

 

Actorul şi candidatul pentru Parlament, Sergiu Voloc, a spus că „actuala guvernare vorbeşte despre integrarea europeană, dar în paralel blochează desfăşurarea reformelor”.

 

Potrivit spuselor sale, „Uniunea Centristă doreşte să înlăture actuala putere şi în realizarea acestui scop va fi ajutată de popor, deoarece oamenii nu mai cred în agitaţia PLDM sub formă de cutii de chibrituri, nu se lasă minţiţi de chipiurile PL şi sacii cu cartofi ai PDM”.

 

„Poporul vrea o putere nouă, integră şi necoruptă. Nu cea care cedează aeroportul pentru diferite scopuri politice, iar în curând şi operatorul naţional Moldtelecom, ceea ce va permite teroriştilor să intercepteze convorbirile telefonice şi conversaţiile populaţiei din Internet”, a spus candidatul, adăugând că „relaţiile cu Rusia trebuie să fie diplomatice”.

 

El a învinuit guvernarea de faptul că „jumătate din populaţia ţării a plecat peste hotare pentru a munci şi locui”.

 

Voloc a îndemnat cetăţenii „să voteze pe 30 noiembrie pentru Uniunea Centristă, simbolul căreia este – „Altfel”.

 

Participanţii la conferinţă consideră că „în anul curent, ca şi în cei precedenţi, alegerile pot fi fraudate şi nimeni nu va fi pedepsit”.

 

„Falsificarea trebuie pedepsită, astfel oferind posibilitate şi stimulând societatea să participe la vot. Pentru ca oamenii să creadă din nou că la putere pot fi reprezentanţi cinstiţi ai poporului”, au spus participanţii la conferinţă de presă.

Comentarii [ 3 ] Adaugă

  1. 22.11.2014 01:23:57 Vica
    Eu votez pentru Voloc!!!
  2. 22.11.2014 05:43:27 Sima
    Voloc - este bun deputat si reprezentantul poporului MOLDIVENESC!!!
  3. 23.11.2014 04:12:00 Pedro
    Voloc este bun pentru cultura in guvern, nu pentru parlament...

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.