Reportaje

REPREZENTANŢII PDM DIN BĂCIOI CONSIDERĂ CĂ „ACTELE DE AGRESIUNE” ÎMPOTRIVA PL SUNT O ACŢIUNE BINE PLANIFICATĂ

26 iunie, 2015
REPREZENTANŢII PDM DIN BĂCIOI CONSIDERĂ CĂ „ACTELE DE AGRESIUNE” ÎMPOTRIVA PL SUNT O ACŢIUNE BINE PLANIFICATĂ

Candidatul Partidului Democrat la funcţia de primar al comunei Băcioi, Valeriu Celcinschi, a negat afirmaţiile oponentului său, liberalul Vitalie Şalari, despre actele de agresiune, intimidare, zădărnicire a întâlnirilor cu alegătorii şi „metode banditeşti” în privinţa campaniei sale din partea democraţilor şi deputatului Constantin Ţuţu.

Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia „INFOTAG”, Celcinschi a spus că Şalari şi-a ales rolul de victimă, cu care intenţionează să câştige în turul doi al alegerilor, însă singur admite acte de corupţie, ameninţare şi intimidare în privinţa consătenilor.

„Fiind primar din 2011 Şalari a transformat Băcioi într-o zonă de dezastru. Aici prosperă corupţia, estorcarea, furtul bunurilor publice şi chiar atacuri. La încăierările liberalilor şi locuitorilor comunei, din 22-23 iunie, democraţii nu au nicio legătură şi Ţuţu nici nu a fost în sat la acel moment. Oamenii sunt indignaţi de acţiunile liberalului, care în locul unui dialog deschis preferă să le închidă gurile. Sătenii au venit la întâlnire, pentru a-şi împărtăşi problemele, şi să audă cu Şalari intenţionează să le rezolve, iar în schimb candidatul liberal pur şi simplu dă mai tare muzica – aceasta nu putea să nu enerveze mulţimea”, consideră el.

Potrivit spuselor sale, fiind primar Şalari şi tatăl său au bătut într-un beci un consătean, cerându-i să semneze documentele că acesta a primit anterior de la familia primarului 20 mii de euro.

„Cazul dat este examinat de procuratură. Există un număr enorm de dosare în privinţa lui Şalari, care minte alegătorii, băgându-i în datorii. De asemenea, el foloseşte resursele din buget cu abateri serioase. Stadionul sportiv din comună, pentru care s-au cheltuit 5,5 mil. de lei, nu este amenajat pentru evenimente sportive. În schimbul câmpului avem valuri. Reparaţia grădiniţei de copii, pentru care s-au alocat 8,6 mil. de lei, nu a fost finisată sub pretextul insuficienţei resurselor. Iar în ultima zi de exercitare a funcţiei de primar, 19 mai, Şalari, ocolind consiliul comunal şi fără licitaţie a împărţit unor persoane circa 8 ha de pământ”, a spus candidatul la funcţia de primar.

Consilierul ales al comunei Băcioi din partea blocului electoral „Platforma Populară Europeană – Iurie Leancă”, Ion Barbalat, a relatat că nu se va supune deciziei blocului privind sprijinirea liberalilor în turul doi al alegerilor şi va face agitaţie pentru Celcinschi.

„În 2011 am devenit consilier comunal din partea PL. Am fost martorul multor încălcări din partea primarului şi anturajului său, dar ultima picătură a fost transmiterea a cinci loturi de teren (70 ari) lui Andrei Şalari, tatăl primarului. Am spus că decizia este ilegală, deoarece nu avem avizul comisiei de profil, dar nu am fost auzit. Primarul, de asemenea, a împărţit unor necunoscuţi alte opt terenuri, care peste 1-2 săptămâni au fost vândute cu 93 mii de lei. Oare noi la Băcioi nu avem oameni care au nevoie de acest pământ? De ce este dat nu ştiu cui, făcând bani din aceasta?”, s-a indignat consilierul ales.

Barbalat a spus că acţiunile de rupere a posterelor liberalilor au fost organizate de însuşi Şalari, încercând să înduioşeze consătenii.

„Am fost martorul discuţiei primarului şi oamenilor săi la alegerile parlamentare. Ei discutau necesitatea de distruge panoul şi posterele pentru a arătat locuitorilor din Băcioi cum sunt ţinta atacurilor. Rezultatul a fost unul foarte bun şi ei au decis să folosească metoda şi de data aceasta. Afirmaţiile că posterele sunt rupte de oponenţii liberalilor nu au nimic în comun cu realitatea”, a explicat el.

După cum a relatat anterior „INFOTAG”, pe 22-23 iunie în Băcioi au avut loc încăierări între reprezentanţii PL şi locuitori. Candidatul PL a spus mai târziu, într-o conferinţă de presă, că în spatele atacurilor stau oponentul său, Celcinschi, şi deputatul Ţuţu.

Comentarii [ 3 ] Adaugă

  1. 26.06.2015 07:07:10 Stas
    Cum asa, ei sunt partenerii...
  2. 26.06.2015 07:09:15 Alexei
    Eu tot socot ca asta ere bine planifocata!!!
  3. 26.06.2015 07:11:22 Nicolae
    Cum poate santimpla asa ceva la noi in Moldova?

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.