Poster financiar

PRIN VÂNZAREA DE VALUTĂ, BNM A OPRIT DEVALORIZAREA LEULUI – OPINIA DEALERILOR VALUTARI

28 august, 2019
PRIN VÂNZAREA DE VALUTĂ, BNM A OPRIT DEVALORIZAREA LEULUI – OPINIA DEALERILOR VALUTARI

Prin intrarea pe piață și vânzarea activă a valutei la sfârșitul săptămânii trecute, Banca Națională a Moldovei (BNM) a încetinit deprecierea leului moldovenesc. Astfel comentează situația de pe piața valutară dealerii cu care a discutat miercuri dimineață corespondentul INFOTAG.

„Autoritatea de reglementare a stopat o cerere destul de mare la valută, oprind devalorizarea mare a leului. Deși, trebuie să recunosc, etapa de depreciere a leului deja se epuiza de la sine și așteptam ca deprecierea monedei naționale să înceteze în această săptămână. Dar BNM a decis să nu ezite, iar prin vânzările sale de dolari și euro „a împins” cursul leului moldovenesc de la nivelul de 18MDL:$1”, a declarat dealerul unei bănci, comentând situația de pe piaţă.

Potrivit lui, situația neobișnuită din a treia decadă a lunii august s-a dovedit a fi destul de activă referitor la cererea de valută străină din partea persoanelor juridice.

„Credem că deja în a doua decadă a lunii septembrie, mărfurile vândute în lei să fie convertite din nou în valută pentru achiziționarea unor loturi noi de mărfuri pentru toamnă și iarnă”, consideră participanții profesioniști ai pieței.

Dealerii valutari prognozează că, în prima decadă a lunii septembrie, piața se va opri la cursul actual, când moneda națională în raport cu dolarul american va fi de aproximativ 17,95 MDL:$1.

„Este puțin probabil ca rata cursului oficial al leului să depășească valoarea de 18,00 MDL:$1. Autoritatea de reglementare nu va admite ca acest prag psihologic să fie depășit atât de ușor de către participanții pieţei”, susţin dealerii.

Unii interlocutori ai agenției nu au nicio îndoială că deja la mijlocul lunii septembrie, când va crește următorul val de cerere înaltă la dolari și euro, leul va începe să se deprecieze încet, ceea ce va corespunde ofertei și cererii de valută de pe piață.

„Este dificil să spunem cât de repede va continua procesul de depreciere a monedei naționale. În multe privințe, aceasta va depinde de dorința BNM de a recurge la intervenții valutare pe piață, ceea ce va duce la o scădere a volumului rezervelor sale valutare, care nu poate depăși suma semnificativă de 3 miliarde de dolari”, spun participanții pieţei.

INFOTAG precizează: Pentru miercuri, 28 august, BNM a stabilit următorul curs oficial al leului în raport cu dolarul american și moneda unică europeană - 17.9361 MDL:$1 și 29.8257 MDL: 1 euro.

 

Comentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 28.08.2019 04:30:13 Olguta
    Pacat ca leu acum este slab.
  2. 30.08.2019 12:28:37 Ana
    De la 17,1000 MDL:$1 pina la 17,9500MDL:$1 - CURSU ESTE DESTUL DE REAL SI NORMAL...

Se adaugă un comentariu

  • имя
  • email
  • mesaj
Vă mulțumim!
Comentariul a fost primit. Acesta va aparea pe site-ul după ce editorul îl aprobă.