Reportaje

ADMINISTRAȚIA COM. BĂCIOI ÎL ACUZĂ PE FOSTUL PRIMAR DE ÎNSUȘIREA ILEGALĂ A PROPRIETĂȚII PUBLICE

29 ianuarie, 2014
ADMINISTRAȚIA COM. BĂCIOI ÎL ACUZĂ PE FOSTUL PRIMAR DE ÎNSUȘIREA ILEGALĂ A PROPRIETĂȚII PUBLICE

Primarul comunei Băcioi, mun. Chișinău, Vitalie Șalari, și un grup de consilieri locali îl acuză pe fostul primar al localității, Ion Bivol, și pe soția acestuia de faptul că încearcă să-și însușească ilegal proprietățile publice.

Vitalie Șalari a menționat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la agenţia ”INFOTAG”, că în perioada mandatului, fostul primar, falsificând mai multe acte, a preluat în mod ilegal o fântână arteziană situată în extravilanul comunei și aflată în proprietatea administrației localității.

”Falsificând un șir de documente, fostul primar a înstrăinat fântâna arteziană în favoarea soției sale. Acum prin intermediul instanței de judecată, aceștia obligă primăria să le restituie fântâna. În decembrie 2013, judecătoarea Luiza Gafton din cadrul judecătoriei Botanica, în lipsa părților, a emis o decizie prin care obligă primăria să restituie obiectul litigiului și să achite despăgubiri de peste 300 mii de lei”, a spus primarul.

Potrivit lui, judecătoarea a emis o decizie ilegală și nu a ținut cont de faptul că la dosar au fost anexate probe care demonstrează că mai multe documente au fost falsificate.

„Soția primarului deține documente de proprietate asupra unei stații de pompare și nu asupra fântânii arteziene. Am solicitat în repetate rânduri ca judecătoarea să se deplaseze la fața locului pentru a nu confunda obiectul litigiului, aceasta însă a refuzat. Nu excludem faptul că fostul primar se află în cârdășie cu judecătoarea, iar aceasta a avut un interes personal pentru a emite o astfel de decizie. Am solicitat recuzarea judecătoarei, însă cererea a fost respinsă”, a spus primarul.

Viceprimarul localității, Vasile Toderașcu, a menționat că acest bun este al satului, iar primăria dispune de toate documentele necesare prin care poate fi dovedit că fântâna nu putea fi înstrăinată soției fostului primar.

”Fântâna este una din cele mai importante surse de alimentare cu apă. Aceasta are o capacitate de 50 m3 de apă pe oră, asigurând alimentarea cu apă a circa 70% din locuitorii satului”, a precizat viceprimarul.

Consilierii susțin că au depus mai multe sesizări la Centrul Național Anticorupție și la Procuratura Generală pentru intentarea unui dosar penal pe acest caz, însă organele de drept au respins cererile. Autoritățile comunei susțin că vor ataca decizia la Curtea de Apel și dau asigurări că vor depune toate eforturile pentru ca acest bun să revină în proprietatea primăriei.

Fostul primar al comunei Băcioi, Ion Bivol, a fost ales în 2003 pe listele Partidului Comuniștilor. Acesta a deținut două mandate consecutiv, până în anul 2011.

 

Adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.