Republica Moldova prea puţin a făcut pentru eternizarea memoriei cetăţenilor săi deportaţi. De această opinie sunt participanţii ediţiei a treia a „Expediţiilor Memoriei”, organizate de Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din RM.

 

Luni, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, istoricul Octavian Ţîcu a spus că expediţia a avut loc în luna septembrie în regiunea Irkutsk din Federaţia Rusă.

 

„Am ales această destinaţie, pentru că ştiam că în timpul celui de-al doilea val al deportărilor, pe 5-6 iulie 1949, acolo au fost deportaţi circa 6 mii de concetăţeni de-ai noştri – români basarabeni. Eu însumi voiam să ajung acolo, căci printre deportaţi a fost şi bunica mea”, a spus Ţîcu.

 

Potrivit lui, cu ajutorul Biroului pentru Relaţii cu Diaspora şi al Asociaţiei Românilor Basarabeni,care activează în Irkutsk, au fost găsiţi oamenii care au fost deportaţi cu aproape 70 de ani în urmă. La momentul depărtării ei erau copii mici, iar unii s-au născut acolo, căci mamele lor au fost deportate fiind însărcinate.

 

„Astăzi în viaţă au mai rămas aproximativ 100 de persoane. Părinţii lor au fost aruncaţi în mijloc de taiga, la început trăiau în corturi, apoi în barăci. Cu timpul s-au aranjat acolo, au construit case şi sate întregi. Ei au fost primii care au început să cultive cartofi şi legume, au construit prima fântână. Până acum casele lor se evidenţiază, căci sunt elemente de ornament moldovenesc, iar la ferestre sunt perdele în stil naţional”, a menţionat istoricul.

 

El a spus că aproape toţi ţin minte limba română, însă nu o vorbesc bine şi se ruşinează.

 

„Am fost primiţi cu căldură şi bucurie, cu ospitalitatea moldovenească. Am trezit în ei o nostalgie. Mulţi ar vrea să revină la baştină, dar sunt deja prea bătrâni. Urmaşii lor s-au integrat în societate şi deja se simt ruşi. Deşi îşi dau seama că nu este normal să trăieşti şi să naşti copii în taiga, ei nu sunt supăraţi. Putem spune că ei au acceptat deportarea strămoşilor lor ca ceva inevitabil, ca un destin”, susţine Ţîcu.

 

Istoricul Viorica Olaru-Cemîrtan a menţionat că după proclamarea independenţei Moldovei, unii deportaţi sau copiii lor au revenit în RM.

 

„Însă nu toţi au putut să se regăsească în Patria istorică, să primească compensaţii sau alte mijloace, mulţi nici măcar nu au legitimaţie de reabilitare a victimelor deportărilor. De aceea mulţi au revenit în Siberia, care a devenit pentru ei Patrie”, a remarcat istoricul.

 

Octavian Ţîcu a subliniat că după deportările din 1949 au mai fost două valuri de deportări, când locuitorii Moldovei plecau de bună voie în Siberia. Astfel, la începutul anilor ’70, circa 5 mii de cetăţeni au plecat la construcţia magistralei Baikal-Amur, iar anterior – la construcţia Centralei Hidroelectrice Bratsk.

 

„Mulţi nu s-au mai întors şi au rămas pentru totdeauna în Siberia. Afară de aceasta, unii au plecat din Moldova la începutul anilor ’90, după proclamarea independenţei. Unii au revenit, dar mulţi au rămas. Ne-am întâlnit cu foştii noştri concetăţeni care au plecat sau sunt urmaşi ai celor deportaţi. Mulţi din ei sunt oameni de afaceri prosperi, lucrează în industria silvicolă. Cu toţii ascultă cu interes despre deportare, vor să afle mai multe”, a subliniat el.

 

Directorul „OWH Studio”, Virgil Mărgineanu, a menţionat că „trebuie să facem mai mult, pentru a păstra memoria evenimentelor de acum 70 de ani şi a deportaţilor”. Participanţii la expediţie vor edita o carte şi alte materiale, iar „OWH Studio” va realiza un film documentar despre aceasta.