Poster financiar

ÎN OCTOMBRIE, VOLUMUL TRANSFERURILOR BĂNEŞTI ÎN MOLDOVA CRESCUT CU 19% FAŢĂ DE ANUL 2016

30 noiembrie, 2017
ÎN OCTOMBRIE, VOLUMUL TRANSFERURILOR BĂNEŞTI ÎN MOLDOVA CRESCUT CU 19% FAŢĂ DE ANUL 2016
În octombrie, volumul transferurilor băneşti a înregistrat o creştere de 19% faţă de luna octombrie 2016, iar în primele zece luni ale anului curent creşterea este de 10,5%.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Băncii Naţionale a Moldovei, în octombrie, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de peste $116 mil.

În structura valutară domină transferurile în dolari americani, a căror pondere a constituit 50,3% (-2,7 p.p.), transferurile în euro – 41% (+5,9 p.p.), iar transferurile în ruble ruseşti a constituit 7,8% (-3,2 p.p.).

Datele BNM arată că ponderea transferurilor din ţările europene este de 36,3%, iar din ţările CSI au fost efectuate 35,2% din transferuri.

Cele mai multe transferuri au fost efectuate din Rusia – $ 39,42 mil. (33,9%), Israel – $18,53 mil. (16%), Italia – $12,41 mil. (10,7%), SUA – $8,47 mil. (7,3%), Germania – $6,21 mil. (5,4%), Marea Britanie – $5,12 mil. (4,4%) şi Franţa – $3,24 mil. (2,8%),

Pe parcursul perioadei ianuarie - octombrie 2017, volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit peste $988 mil., cu 10,5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent.

INFOTAG precizează: În anul 2016, volumul transferurilor de mijloace băneşti din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice a constituit $1,079 mlrd., iar în anul 2015 – $1,129 mlrd.

 

Comentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 30.11.2017 06:09:16 Stas
    Trend este bun pentru politica BNM...

Se adaugă un comentariu

  • имя
  • email
  • mesaj
Vă mulțumim!
Comentariul a fost primit. Acesta va aparea pe site-ul după ce editorul îl aprobă.